EXCLUSIV  1918. Dâmbovița apă dulce, cine bea nu se mai duce...

În numărul 173, publicat joi, 15 noiembrie 1918, din Indreptarea, organ politic al „Ligei Poporului", care își avea sediul pe strada I.C. Brătianu, nr 157, este surprinsă bucuria fără margini care îi cuprinsese pe bucureșteni care se întorceau acasă după doi ani de pribegie. Alte cuvinte introductive sunt de prisos, întrucât entuziasmul autorului nu poate fi egalat - „Toată ființa noastră se clatină; ne cuprinde emoțiunea gândindu-ne la intimitatea căsuțelor noastre, acolo unde ne-am lăsat o parte din sufletul nostru."

„SPRE BUCUREȘTI

După doi ani-de cea mai grea suferință și calvar ce și-a putut închipui mintea omenească vreodată-de la despărțirea Bucureștilor, în sfârșit, peste câteva zile ne vom vedea cu toții în cel mai iubit oraș al țării.

Destul cât am suferit, destule lacrimi câte am împrăștiat în pribegia noastră, după Metropola, după București, cel vesel și sgomotos, după orașul apusean, cu „ Dâmbovița apă dulce, cine bea nu se mai duce".

Toată ființa noastră se clatină; ne cuprinde emoțiunea gândindu-ne la intimitatea căsuțelor noastre, acolo unde ne-am lăsat o parte din sufletul nostru.

Locurile acele dragi, unde am copilărit, unde ne-am desfășurat o parte din visurile noastre și unde am împărtășit atâtea senzații de bucurie și fericire...

Nu mai avem răbdare, fiecare zi ce trece ni se pare un an. Sacrificiul e ajuns la limită. Și dorul ne mistuie.

Buzele noastre rostește [sic!] încet: București, oraș scump și iubit...

Și fiecare fluerat de locomotivă ne aduce o întreagă gamă de duioșie în suflete.

Vom pleca! Da, vom pleca în curând...Și în mijlocul celor mai dragi, ai acelor cari nu i-am văzut doi ani de zile, vom uita pribegia, calvarul și purgatorul durerei prin care am trecut pentru desrobirea noastră...

Și sacrificiul n'a fost de prisos.

CEH."

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News