EXCLUSIV  1918 – Luptă sistematică prin presă și literatura de propagandă

Cu aproximativ zece luni înainte de Unire, în ziarul „România nouă”, numărul publicat vineri, 23 februarie 1918 și care costa 15 copeici exemplarul, directorul publicației, Dr. Onisifor Ghibu, face o analiză vehementă a unei potențiale păci despre care se zvonea că va fi încheiată cu Germania.

Sibianul, aflat la conducerea ziarului care apărea la Chișinău, lasă de înțeles încă din titlul editorialului că nu este vorba despre o pace în sensul corect, ci de un joc impus, cu consecințe grave pentru România.

Celelalte ghilimele, în care este apar cuvintele „România nouă” se referă la numele publicației și nu la țara în sine. Onisifor Ghibu enunță practic totala dezaprobare a gazetei față de falsa pace care ar putea să-i fie impusă României.

Referindu-se la această pace pusă între ghilimele, Ghibu folosește concepte ca: „o grozavă nedreptate” care solicită  nevoia unei „lupte sistematice prin presă și prin literatura de propagandă”. 

„România nouă” și „Pacea” 

„Judecând tot ce se petrece în jurul nostru, se pare că în câteva zile „pacea” României cu Germania va fi încheiată. Pentru cei slabi de înger dintre noi ea va fi socotită ca cea mai mare nenorocire din întreaga istorie a neamului nostru. De sigur așa ar și fi, dacă ceeace se face acum n’ar fi de un caracter cu totul trecător. Dar pacea aceasta este pentru scurtă vreme; pacea generală care se va face la sfârșitul răsboiului lumii, ne va aduce fără îndoială dreptatea pentru care am luptat. Toți marii noștri aliați, Franța, Anglia, Italia și America, ne-au dat asigurări categorice că ne vor apăra cauza la conferința cea mare. ”

O mobilizare generală a sufletelor

            „România de mâine, pe care o fac Nemții la București, va rămânea numai ca o dureroasă amintire, căci pacea generală ne va da fără îndoială România tuturor românilor.

            Trebuie să recunoaștem că prin pacea pe care ne-o impun, Germanii ne fac un bine, căci îndârjesc și mai tare pe fiecare fiul al neamului nostru și-l fac să urască din adâncul sufletului hegemonia germană. Ideea că poporul nostru îndură prin așa numita „pace” o grozavă nedreptate, își face tot mai mult loc în sufletele tuturor, și mulțămită ei vom avea, precum nici nu visează Germania, o mobilizare generală a sufletelor.

            Umilirea de care ne împărtășesc dușmanii vor face pe fiecare Român, dela Nistru până la Tisa, să înțeleagă că neamul nostru trebuie să facă cele mai mari sforțări pentru ca să se unească întreg, căci altfel se va prăpădi.

            Și dacă în Transilvania robită, unde de patru ani nu s’a mai putut vorbi deschis, nu se va putea lucra pe față nici după „pace”, și dacă în România de asemenea nu se va putea duce o propagandă pentru îndeplinirea idealului național, avem nădejdea că acest lucru se va putea îndeplini în Basarabia, unde s’a născut o viață nouă.”

O luptă sistematică prin presă și prin literatura de propagandă

            „Toți cei cari își iubesc neamul și vor voi să lucreze pentru cel mai mare bine al lui, credem că se vor aduna aici, unde împrejurările îngăduie o lucrare națională și unde vor duce o luptă sistematică prin presă, prin literatura de propagandă, prin pronunciamente și prin toate acele mijloace de cari se folosesc alte neamuri luptătoare dar de cari noi nu ne-am folosit cum ar fi trebuit.

            Gazeta noastră, care a adunat în jurul ei Români din toate țările nu vrea să știe de pacea care se face acum. Idealul pe care îl urmărește ea, nu cade prin siluirea de la București, dimpotrivă, el strălucește și mai mult și simțim cum ne impune îndatoriri și mai mari decât până acum.

            Gazeta își va urma deci mai departe lucrarea ei, căutând să devină o tribună, de unde să străbată glasul durerilor și dorințelor noastre nu numai până la cel din urmă Român dar și până la prietenii noștri din depărtare, cari nu ne vor uita și ne vor ajuta din toate puterile.

            „România Nouă”, nu va demobiliza până când idealul pentru care a pornit la luptă nu se va realiza pe deplin.

                                                                                                                        O. Ghibu. ”

Notă 1: În 1922 apărea „Pădurea spânzuraților” roman de război și analiză psihologică scris de Liviu Rebreanu. Romanul este dedicat fratelui său, Emil, care a fost condamnat la moarte și spânzurat în mai 1917, pentru că a fost prins în tentativa de a traversa frontul, cu scopul de a dezerta și a se alătura armatei române. 

Personajul „Apostol Bologa” este emblematic în literatura română, devenind un simbol literar al zicalei „sângele apă nu se face” și implicit al unirii tuturor românilor.

Notă 2: Lângă editorial, pe prima pagină, este un desen care are sub el inscripția: „ In toate războaele, întâlnim soldați șireți și sprinteni cari sunt trimiși ca iscoade să cerceteze puterea dușmanului, spre a putea fi lovit cu mai multă isbândă. In răsboiul României au fost prinși adeseori astfel de spioni prin destoinicia și iuțeala călărașilor noștri.

Mărturiile iscoadelor prinse au fost de mare folos pentru români”

Imaginea, care se numește „Spionul” întocmai ca pictura realizată de Nicolae Grigorescu, fost cronicar de război în Războiul de Independență, pare a fi o analogie la celebra pictură grigoresciană care este descrisă astfel: „Plasaţi în prim-plan, contra luminii, cei doi soldaţi gonesc pe fundalul unui peisaj de câmpie, urmăriţi de la distanţă de un al treilea soldat, român. Mişcarea avântată a sabiei soldatului român este dublată de fumul care iese din pistolul spionului turc, detaliu care subliniază apropierea dramatică a corpurilor. Griuri subtil modulate unesc cerul şi pământul, întrerupte la orizont de câteva tuşe lungi, împăstate, de alb gălbui. Acestea oferă o profunzime nebănuită şi o luminozitate spectaculoasă ansamblului. Urmând principiile şcolii de la Barbizon, şi exemplul peisajelor lui Courbet sau Corot, Grigorescu reuşeşte să transpună convingător acuitatea observaţiei directe.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News