EXCLUSIV  1918. Strania poveste a româncelor care vorbeau ungurește

În ziarul Românul, care apărea la Arad, în numărul 24 Duminecă 25 Noemvrie/ ( 8 Dec. n) 1918 este publicat un articol semnat „Ofițer român", în care autorul face o pledoarie pentru curajul ardelenilor de a vorbi în românește. „Nu mai putem tolera asemenea lipsă de sentiment național și atâta indolență față de limba noastră românească." susține acesta în cadrul rubricii Zi de zi, după ce a povestit câteva cazuri pe care le-a întâlnit și care l-au uimit.

„Zi de zi
__

Vorbiți românește.

Isbânda tricolorului nostru a pătruns în toate colțurile locuite de Români. Steagul românesc fâlfâie cu mândrie în deplină libertate. Fără rizicul de a-fi huiduiți și tratați cu epitete de batjocură, ni s au deschis cărările să ne putem cultiva în viitor limba. Avem libertatea presei. Deci și-a cuvântului.

S'avem îndrăzneala și iertemi-se să scot la iveală o scădere a noastră, actuală astăzi mai mult ca oricând. Nu ne iubim limba îndeajuns!

Sunt străin în ținuturile arădene. M'am abătut p'aici la întoarcerea de la Alba Iulia. Trecând pe stradă întâlnesc o grupă de fete tinere, frumoase, cu tricolorul nostru la piept de care mi-a fost mai mare dragul și mândria să mă uit la ele. Când m'apropiu și le-aud vorbind, nu mă puteam mira îndeajuns – vorbeau ungurește. Nu-mi venea să cred. Vor fi ovreice dela sate, mi-am gândit – elementul gata în orice împrejurări să se adapteze situației momentane. Trec mai departe. Alte două domnișoare elegante, frumoase și împodobite cu tricolorul nostru.

Se repetă același lucru. Iși iau rămas bun în colț de stradă și le prind frânturi din conversația dusă în ungurește. Mă frec la ochi, zăpăcit. N'am auzit bine poate?

Nu, nu m am înșelat. Imi iese în cale un vechiu prieten, tovarăș de p'aici. Ii spun nedumerirea mea și nădejdea că erau ovreice – desigur dșoarele cu tricolorul românesc și cu vorba ungurească. M a mâhnit nespus de mult lămurirea lui. Sunt dșoare din oraș și de pe la sate, fete de preot chiar, care își pun tricoloru de paradă bagseamădar în schimb li-e rușine să vorbească românește pe străzile Aradului.

Pe lângă mâhnirea mea, am rămas și indignat. In drum spre Alba Iulia, în tren, am avut cea dintâi decepție de felul acesta. Intr o societate aleasă care venea de către Sătmar sau Bihor – nu m au putut lămuri îndeajuns – dșoarele – generația tânără, erau mai acasă în limba ungurească decât în cea românească. Mergând la Alba Iulia!

Nu mai putem tolera asemenea lipsă de sentiment național și atâta indolență față de limba noastră românească. Dacă cineva este bun român și ține s o manifeste purtând tricolorul la piept, poftească și vorbească românește, fie femeie, bărbat, dșoară dela sat sau oraș, totatâta e. Așteptăm și pretindem dela româncele noastre să-și cultive limba maternă, să aibă îndrăzneala s o vorbească și în public, pe stradă, la oraș, oriunde ar fi! Să nu creadă că vor fi mai apreciate sau mai elegante dacă nu vorbesc în limba moștenită de la strămoși. Dimpotrivă nu sunt vrednice decât de disprețul neamului întreg. Dacă și n zilele de astăzi li-e rușine că fac parte din poporul nostru de țărani ce suntem, nu-și pună tricolorul, nu paradeze cu el pe stradă. Vorbească ungurește, lepede-se de biserica în care părinții lor vorbesc. Neamul nostru nu le va deplânge și nu va pierde nimic prin astfel de elemente slabe cari nu ne fac decât de rușine.

Ofițer român"

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News