Poşta Română, compania cu cel mai mare număr de angajaţi din România, intenţionează să îşi reducă numărul angajaţilor cu maxim 2.500 până la sfârşitul acestui an, de la peste 35.000 în prezent, a declarat directorul general, Daniel Neagoe.
"În prezent, negociem cu sindicatele, pentru ca într-o primă fază să fie plecări voluntare. Am bugetat câte zece salarii compensatorii medii pentru 2.480 de angajaţi, în total însemnând 12.000 lei brut. Sperăm să nu se ajungă la disponibilizări forţate", a precizat Daniel Neagoe. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2011 al companiei, Poşta Română îşi propune să rămână astfel cu 32.663 angajaţi până la finalul anului.
Poşta Română a avut anul trecut pierderi de 116,39 milioane lei, mai mici cu 65 milioane lei faţă de pierderile din 2009, de 181,52 milioane lei, iar afacerile companiei au scăzut anul trecut cu 4%, la 1,377 miliarde lei. În ceea ce priveşte anul în curs, reprezentanţii Poştei Române estimează o uşoară creştere a cifrei de afaceri faţă de 2010, dar şi pierderi nete de 810.000 lei.
La nivelul lui 2009, compania a înregistrat pierderi de 181,52 milioane lei, după ce în 2008 avusese un profit net de 32.793 lei. Cifra de afaceri din 2009 a Poştei Române s-a ridicat la 1,435 miliarde lei, în creştere cu 2,5% faţă de afacerile realizate în 2008, de 1,4 miliarde lei. În prezent, Poşta Română are peste 35.000 angajaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu