20 de parlamentari italieni refuză să fie prezenţi la discursul preşedintelui Zelenski în parlamentul de la Roma

Senatorul italian, Gianluigi Paragone
Senatorul italian, Gianluigi Paragone

Cel puţin 20 de parlamentari italieni, aproape toţi membri ai Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem) sau ai Ligii (extrema dreaptă), partide cu legături tradiţionale cu Moscova, au declarat că nu vor lua parte la sesiunea de marţi a parlamentului de la Roma în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să susţină un discurs, considerând că este vorba despre "propagandă".

Ajunul discursului lui Volodimir Zelenski în Parlamentul Italian este presărat de controverse cu privire la dezertările, reale sau presupuse, ale deputaților și senatorilor italieni indicați de unii ca fiind drept pro-ruși.

"Este doar o operaţiune de marketing care nu va ajuta la încheierea ostilităţilor şi nici nu va fi utilă pentru partea afectată", a spus luni Andrea Colletti, vicepreşedintele partidului Alternativa c'e, o facţiune a M5S cu 15 deputaţi şi patru senatori, potrivit Agerpres.

Şi senatorul Gianluigi Paragone a declarat pentru Reuters că nu va asculta discursul lui Zelenski. "Am auzit deja ce propovăduieşte Zelenski şi, dacă am face ce vrea el, am intra direct în război în Europa", a afirmat Paragone, fost membru al M5S, dar care a format între timp un grup anti-UE denumit Italexit.

Cel puţin un politician din Liga, Vito Comencini, a confirmat pentru Reuters că nu va fi prezent la discursul lui Zelenski. El a refuzat să-şi motiveze decizia, dar nu se fereşte să-şi arate susţinerea faţă de Rusia pe social media. Comencini a vizitat săptămâna trecută oraşul rus Sankt-Petersburg şi a distribuit ajutoare populaţiei din provincia separatistă prorusă Donbas, din estul Ucrainei.

Preşedintele Ucrainei urmează să se adreseze camerelor reunite ale parlamentului italian marţi, la ora locală 11:00 (10:00 GMT) prin videoconferinţă, la fel cum a făcut-o în ţări precum SUA, Germania, Regatul Unit sau Israel.

Evenimentul va fi condus de premierul Mario Draghi şi de preşedinţii Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, şi Camerei Deputaţilor, Roberto Fico.

Va fi al treilea eveniment de acest fel, în care un şef de stat străin se adresează camerelor reunite ale parlamentului italian, după regele Juan Carlos I al Spaniei şi papa Ioan Paul al II-lea.

Italia are legături puternice cu Rusia, care au fost foarte apropiate inclusiv în perioada sovietică, Partidul Comunist italian fiind cea mai puternică formaţiune de acest fel din Europa în acea epocă.

Schimburile comerciale dintre cele două ţări s-au ridicat în 2021 la 21,7 miliarde de euro, iar Italia depinde în mare măsură de gazul rusesc, care reprezintă 40% din totalul importat, aminteşte EFE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel