Forţele de securitate turce au arestat 20 de persoane pentru presupuse legături cu gruparea de militanţi kurzi care a revendicat atentatul sinucigaș de la Ankara.
Autoritățile turce au reținut 20 de persoane pentru presupuse legături cu gruparea de militanţi kurzi ce a revendicat atentatul sinucigaş cu bombă comis la finalul săptămânii trecute la Ankara, transmite DPA, scrie Agerpres.
Ministerul de Interne turc a declarat că suspecţii au fost plasaţi în detenţie la Istanbul şi în provincia Kirikkale, aflată la est de Ankara.
Potrivit sursei menționate, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), entitate aflată pe listele organizaţiilor teroriste ale Turciei, Uniunii Europene şi Statelor Unite, a revendicat atacul de duminică în care un individ s-a aruncat în aer în faţa intrării Ministerului de Interne turc şi un altul a murit într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, când doi poliţişti au fost răniţi uşor.
În timpul operaţiunii desfăşurate luni au fost confiscate arme şi muniţie, potrivit ministerului citat.
Duminică seara, armata turcă a efectuat lovituri aeriene împotriva poziţiilor PKK din nordul Irakului, ”un număr mare de terorişti fiind neutralizaţi”.
Agenţia de presă ANF, afiliată PKK, a confirmat atacurile, care au vizat ”infrastructura civilă”. PKK deţine de mult timp poziţii în munţii Qandil, din nordul Irakului.
Ankara a fost scena a numeroase atentate în perioada 2015-2016, revendicate de separatiştii kurzi din PKK sau de gruparea Stat Islamic.
Cel mai recent atentat comis pe teritoriul Turciei, la Istanbul, ce data din 13 noiembrie 2022 şi s-a soldat cu şase morţi şi 81 de răniţi, nu a fost revendicat, fiind atribuit PKK de către autorităţile guvernamentale turce.
Citește și: Turcia a lansat atacuri aeriene contra luptătorilor kurzi din PKK în nordul Irakului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu