Astăzi, prezența la vot nu este spectaculoasă, dar, la primele alegeri libere, românii s-au bătut să voteze și după 12 noaptea.
În 20 mai, în urmă cu peste 30 de ani, au avut loc primele alegeri libere, când românii s-au înghesuit la urne până la miezul nopții, cu scandal, și au votat într-o majoritate covârșitoare FSN.
”Cădeau în Duminica Orbului (duminica a cincea după Paști n.r.)” spune Val Vâlcu. ”Îmi aduc aminte bine de primele alegeri, au fost cu un tam tam senzațional, au fost super scandaluri să se prelungească, s-a prelungit până la 12 noaptea, au fost scandaluri să se voteze și după 12, erau cozi interminabile la vot, era lumea fascinată de vot - apropo de votul din ultimii ani. Era o întreagă nebunie pentru că voia lumea să voteze. 80 și ceva la sută au votat cu FSN-ul, nu era nicio problemă din acest punct de vedere, iar Ion Iliescu a câștigat cu vreo 90 și ceva de procente” spune sociologul Alfred Bulai.
”A fost un șoc și-n Occident” amintește Val Vâlcu. ”Atunci, în `90, exista o singură forță, care făcuse revoluția, Frontul Salvării Naționale” continuă Alfred Bulai, spunând că ”lumea credea că e pe bune tot ce se întâmpla”. Primul ziar liber s-a numit ”Scânteia Poporului”, în locul Scânteii lui Ceaușescu. ”În `89, nu era niciun anticomunism” mai continuă sociologul.
Alegerile prezidențiale din România s-au desfășurat pe 20 mai 1990, dată cunoscută sub denumirea de Duminica Orbului. Din numărul total de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693. Alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu (85%) și FSN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu