200.000 euro. Acesta este prețul pentru ca Ecaterina, fiica preotului Nicolae Dima, să-și revină. Recuperarea se face în Germania

Nicolae Dima
Nicolae Dima

Preotul Nicolae Dima a plecat în Germania pentru a începe recuperarea pentru fetița lui, Ecaterina.

O clinică de lângă Dresda, Germania, specializată în recuperare neurologică pediatrică, a primit-o pe Ecaterina.

Clinica a făcut un calcul estimativ și a solicitat un avans de 90.000 de euro, indicând faptul că, în funcție de rezultatele evaluării stării de sănătate a Ecaterinei în Germania, costul inițial al tratamentului se poate ridica la peste 200.000 de euro.

 

Totul a început în urmă cu o lună și o săptămână

 

Într-o zi de miercuri, la începutul lunii noiembrie, Ecaterina a început să acuze dureri de cap intense. Atunci a început goana către o clinică medicală. După câteva investigații primare, totul părea că este doar o durere de cap, dar medicii au recomandat totuși și efectuarea unui CT dacă durerea persistă, lucru care așa a fost.

 

Nici nu a ieșit bine din clinică și deja durerile Ecaterinei erau groaznice. Astfel, părinții au ajuns cu ea la Spitalul Clinic de Copii "Victor Gomoiu" pentru a i se realiza un CT cranian.

Rezultatul CT-ului făcut în grabă avea să vină cu o veste proastă: fetița a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni". CT-ul relevase existența unei tumori localizate în trunchiul cerebral, adică în mijlocul creierului. Tumora a generat blocada cailor lichidiene conducând la o hidrocefalie secundară.

Creierul Ecaterinei era plin de lichid. Nu se mai drena din cauza poziției tumorii, creierul nu se mai oxigena astfel, iar excesul de fluid cefahorahidian crea o presiune mare asupra creierului. Tot sistemul nervos al fetiței era scurtcircuitat, iar funcțiile creierului afectate.

Apoi, Ecaterina a făcut cardio-respirator. După nici 40 de minute, a făcut un al doilea stop cardiac. Ecaterina a rămas în comă, toate funcțiile vitale fiind susținute de aparate. Singura veste bună în această luptă între viață și moarte era că medicii reușiseră montarea drenajului, astfel încât excesul de fluid cefahorahidian acumulat în creier să poată fi evacuat.

A urmat o operație în care medicul neuro-chirurg a extras chistul din trunchiul cerebral, fără alte pagube pentru sănătatea Ecaterinei. Operația a fost la mijlocul lunii noiembrie și până în prezent Ecaterina nu s-a trezit. Este într-o stare de inconștiență, cu mici semne de activitate cerebrală.

Acum este nevoie de 200.000 euro pentru tratamentul Ecaterinei. 

Pentru Donații

 

Persoanele Fizice

în LEI: RO23INGB0000999913157577
Titular cont: Nicolae Dima
în EUR: RO20INGB0000999911593506
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: EUR
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Titular cont: Nicolae Dima

Persoanele Juridice

Persoanele juridice care doresc să doneze sunt rugate să ne scrie un e-mail la adresa [email protected], pentru a primi informații despre procedura de sponsorizare (deducere fiscală).

 

Youtube video image

„Ecaterina are nevoie acum de ajutorul dumneavoastră. Are urgentă nevoie de recuperare neurologică. Știți cum era Ecaterina? Era extraordinară. Era creativă, era mereu veselă, mereu foarte curioasă. Și știți ce s-a întâmplat? A trecut printr-o criză de hidrocefalie, apoi prin două stopuri cardiace. Mai târziu a fost operată.

I s-a extras un chist care nu era mare, dar era localizat exact în mijlocul creierului. Acum, după toate acestea, este într-un fel de comă. Nu este conștientă. Are nevoie să fie ajutată să se trezească din comă. Are nevoie, apoi, de tot ce înseamnă recuperare, adică musculatură, vorbit, toate celelalte abilități. 

Am deschis conturi speciale pentru donații. Orice sumă pe care o puteți dona pentru ea este importantă. Știm că vine din inimă”, a spus părintele Nicolae Dima.

„Vă mulțumesc pentru toate rugăciunile din ultima perioadă. Acum vă rog să ne ajutați să o trezim din comă pe Ecaterina și să ducem vindecarea ei până la capăt. Va fi un drum lung, dar mergem pe el împreună cu credință în Dumnezeu”, a mai zis Nicolae Dima. 

Despre acest caz, vedeți pe larg aici: Părintele Nicolae Dima, despre fiica sa, de 12 ani, căreia i s-a extras un chist din creier: Știți cum era Ecaterina? Era extraordinară / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel