Armata israeliană a anunțat câți militari a pierdut de la începutul războiului din Gaza.
Armata israeliană a indicat luni seară că a pierdut 200 de oameni în timpul operațiunilor sale terestre împotriva mișcării islamiste palestiniene Hamas în Fâșia Gaza, lansate la sfârșitul lunii octombrie, scrie AFP, citat de Agerpres.
”Numărul soldaţilor care au căzut în Gaza cu începere din 27 octombrie este de 200”, a declarat pentru AFP un responsabil militar israelian.
Operaţiunea a fost lansată ca răspuns la atacul comis de Hamas pe 7 octombrie pe teritoriul israelian, considerat cel mai sângeros atac din ultimii 50 de ani, de la crearea Statului Israel.
În urma atacului a fost înregistrată moartea a aproximativ 1.140 de persoane în Israel, în majoritate civili, potrivit celor mai recente date oficiale israeliene.
Aproximativ 250 de persoane au fost, de asemenea, răpite în acea zi, dintre care 129 sunt încă reținute în Gaza, potrivit armatei israeliene.
”Trupele noastre au desfășurat o activitate operațională țintită într-unul dintre principalele terenuri de antrenament pentru agenții Hamas din nordul Gaza, unde au localizat și dezmembrat:
- Un loc de lansare a rachetelor antiaeriene, gata de lansare.
- Un puț de tunel conectat la un tunel ofensiv de 2 km lungime.
- O instalație de antrenament în tuneluri subterane
- Un simulator de tir cu mortiere și arme împotriva soldaților IDF
- O piscină în care teroriștii se antrenau pentru raiduri navale
- O pistă de antrenament cu obstacole
- Birouri aparținând comandanților de post”, a transmis IDF pe platforma X.
Our troops conducted a targeted operational activity in one of the major training grounds for Hamas operatives in northern Gaza, where they located and dismantled:
— Israel Defense Forces (@IDF) January 22, 2024
- An anti-aircraft missile launch site, ready for launch.
- A tunnel shaft connected to a 2km long offensive… pic.twitter.com/uMHaz6GLmy
Citește și: Africa de Sud acuză Israelul de "acte de genocid", la Curtea Internaţională de Justiţie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu