Un bonus de 2000 de euro pentru familiile cu copii a fost prevăzut în reforma fiscală eco-socială din Austria. Familiile cu copii sunt puternic afectate de inflația continuă din ţară.
Publicitate
Bonus de 2000 de euro pentru familiile cu copii. Începând cu luna ianuarie a anului viitor, familiile austriece au dreptul la o reducere suplimentară împotriva inflației. Prin creșterea alocaţiei familiale, a primei de familie și a deducerii pentru copii, aceste familii vor beneficia de până la 625 de euro în plus pe an pentru fiecare copil. Bonusul familial a fost, multă vreme, 1500 de euro pe an pentru copiii de până la 18 ani. Ulterior, acesta a fost majorat la 1.750 de euro anual pe copil, iar după ultima majorare a ajuns la 2.000 de euro.
În ce-i priveşte pe copiii care au depăşit 18 ani, aceştia vor primi un bonus de 600 de euro de la stat, după ce acesta a fost majorat de la 575 de euro. Un copil cu vârsta de 10 ani sau mai mare va primi cu 7,41 euro mai mult pe lună începând din ianuarie 2023. Şi deducerea pentru copii va fi majorată cu 3,06 euro. În momentul de faţă, deducerea este de 58,40 euro urmând să ajungă la 61,46 euro din 2023. Aceasta va fi transferată împreună cu alocația familială. Suma majorată rezultă din valorificarea prestațiilor sociale.
Aceste majorări – în special prima de familie, alocația familială și deducerea pentru copii – duc la un plus anual de aproximativ 625 de euro pentru un copil în vârstă de 10 ani.
Familiile cu trei sau mai mulți copii au dreptul la suplimentul pentru mai mulți copii. Din ianuarie 2023, suplimentul pentru mai mulți copii (de la trei în sus) va fi majorat de la 20 de euro la 21,05 euro.
În Austria, pentru „Papamonat”, un concediu de paternitate care durează o lună de la naşterea copilului, se acordă în prezent 22,60 de euro pe zi. Această sumă se creditează din orice alocație ulterioară pentru îngrijirea copilului. Suma va fi majorată la 23,78 de euro din ianuarie 2023.
Pentru veniturile mici, alocația suplimentară pentru copii va fi majorată de la 250 de euro în prezent la 550 de euro pentru anul calendaristic 2022. Acest lucru va afecta persoanele care au obținut venituri active impozabile timp de cel puțin 30 de zile pe an. Potrivit finanz.at, aceștia trebuie să aibă dreptul la deducerea pentru părinți singuri și pentru persoanele cu un singur venit.
Numărul românilor care beneficiază de ajutor social, în scădere
Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut în România la 150.000 de persoane, de la 400.000 în 2011, iar soluţiile de intervenţie financiară trebuie dublate de o serie întreagă de alte măsuri din domeniile educaţiei, sănătăţii şi locuirii, potrivit declaraţiilor ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi. "Prin urmare, pentru că soluţiile de intervenţie financiară trebuie dublate de o serie întreagă de alte măsuri din domeniile educaţiei, sănătăţii şi locuirii, am decis ca în Legea venitului minim de incluziune să combinăm partea de beneficii acordate cu cea de servicii asigurate. Astfel, oricine solicită acordarea venitului minim de incluziune, automat va fi înscris şi ca solicitant de servicii sociale, dar şi ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, iar autorităţile sunt obligate să pregătească planuri de acţiune comunitară pentru sprijinirea acestor categorii de persoane" a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu