2012: Apocalipsa maya, spaima planetară şi profitorii ei

apocalipsa
apocalipsa

Anul 2012 se anunţă a fi marcat de noua şi marea spaimă planetară, indusă colectiv de aşa-zisele "profeţii maya", conform cărora, la 21 decembrie, se va produce sfârşitul acestei lumi şi va avea loc începutul alteia, cu totul nouă... În realitate, o altă speculaţie, precum multe altele, intens exploatată comercial în ultimii 25 de ani, care se bazează pe manipularea semnificaţiilor unor descoperiri arheologice din Mexic, realizate în anii 1950, valorifică o serie de calcule calendaristice complicate, dar interpretabile, după conjuncturi. Astfel, dacă în 1987, atunci când s-a lansat noua profeţie, de pildă, în plină confruntare decisivă a războiului rece între Est şi Vest, mesajul preponderent era unul de conotaţie paşnică şi speranţe ale unei noi societăţi, astăzi ţinta o reprezintă spaimele omului din ce în ce mai dezorientat şi dominat de ideologia consumeristă şi crizele mondializării economice. O scurtă istorie a modului în care, pornindu-se de la benigne descoperiri arheologice, şi utilizându-se interesat calcule discutabile, s-a ajuns la speculaţii ezoterice, exploatate comercial după împrejurări, este, credem, edificatoare.

Autor: Mircea Duțu

Dacă ar fi bănuit ce interpretări se vor da descoperirilor sale asupra civilizaţiei maya şi, mai ales, la cel fenomen de masă se va ajunge, poate că arheologul britanic Sir John Eric Thompson, unul dintre cei mai mari specialişti în domeniu, s-ar fi abţinut să difuzeze rezultatele cercetărilor sale arheologice. Principala sa "vină" în acest context ar fi aceea de a fi relevat, potrivit lui John Goodman şi Juan Martinez-Hernandez, corelaţiile zise "GMT", de la iniţialele numelor descoperitorilor lor, între "calculul cel lung" al calendarului maya, sistem de datare în vigoare în această civilizaţie obsedată de puterea timpului, şi calendarul nostru.

Astfel, pentru stabilirea acestei legături, J.E. Thompson s-a referit la un text scurt şi lacunar, provenit dintr-un monument maya descoperit în anii 1950 la Tortuguero, în Mexic. Potrivit acestuia, "al treisprezecelea baktun se va termina în ziua 4 ahau 3 kankin". Ce ar rezulta de aici, ştiut fiind că un baktun corespunde unui ciclu de 144.000 de zile (respectiv 394 de ani) şi că, înmulţind cu 13, ajungem la 5122 de ani...? O altă inscripţie, şi ea susceptibilă de diverse interepretări, sporeşe misterul. Conform acesteia, "Va avea loc... coborârea lui Bolon Jokte" (o divinitate croniană legată de conflicte, război, dar şi de Creaţie!). Rămânea însă întrebarea: cum stabilim, prin datare, sfârşitul celui de-al 13-lea baktun? Pentru aceasta, s-a pornit de la faptul că, precum alte civilizaţii mezoamericane, mayaşii dispuneau de numeroase sisteme calendaristice, fiecare dintre ele privind scopuri precise. Printre acestea se găseau cel denumit tzolkin, un calendar ritual şi sacru cu 260 zile (de 13 ori a 20 de zile) şi haab, deosebit de performant, de care mayaşii se serveau în viaţa de zi cu zi, şi care avea ca referinţă un an de 365 de zile. Concordanţa dintre aceste două calendare - tzolkin şi haab - avea loc la fiecare 18.980 de zile, respectiv 25 de ani, coincidenţă care semnifica pe atunci un risc de "sfârşit al lumii", al universului conceput şi reprezentat de ei.

Aceste două calendare nu menţionau anii, mayaşii folosind un alt calendar în acest scop, cel pe termen lung, care le permitea să se situeze în istorie şi care pleca de la un presupus punct de origini, precum creştinii au luat ca reper naşterea lui Iisus din Nazaret, ca an zero al erei noastre. Respectivul calendar acoperă, într-adevăr, 13 baktun; în acest context, inscripţia de la Tortuguero ar marca, deci, sfârşitul unui ciclu, precum al unui secol pentru noi azi. Conform unor calcule - care nu întrunesc, însă, acordul unanim al specialiştilor - ciclul de 13 baktun ar fi debutat la 11 august 3114 î.e.n. şi s-ar termina, astfel, la 21 decembrie 2012. Nimic altceva, însă, pentru a justifica înfiriparea în anii 1980 a unei mişcări apocaliptice de anvergură planetară şi a pronostica sfârşitul lumii peste un an! Iniţiatorul său, José Arguelles, într-o carte intitulată Factorul Maya, publicată în 1987, afirma că 21 decembrie 2012 va marca o schimbare în conştiinţa mondială, dar şi începutul unei noi ere. În plus, aceasta idee - care s-ar sprijini pe misterioase revelaţii transmise de înşişi mayaşii - va beneficia de promovare din partea "convergenţei armonice", o adunare ţinută pe 16 şi 17 august 1987 în diferite puncte ale planetei, de preferinţă în locuri înalte, şi al cărei obiectiv era acela de a aduna 144.000 de persoane meditând pentru pace, în scopul de a provoca o schimbare colectivă şi a salva lumea de la distrugere.

În scurt timp, i s-a atribuit lui J. Arguellas însăşi datarea lui 21 decembrie 2012, pe care el o va confirma, reinterpretând calendarele maya cu ajutorul unor elemete regăsite, printre altele, în Yi-King. El a confecţionat, astfel, un cu totul alt calendar, pe care l-a denumit "maya galactic", în opoziţie cu calendarele "maya indigene".

Prin intermediul internetului, au apărut astfel siturile esoterice apocaliptice consacrate "profeţiei maya"; mass-media a reacţionat şi ea, în eterna căutare de senzaţional. S-au găsit repede şi pretinşi specialişti în problemă şi astrologi, care să confirme ideile "mayaistului" de peste ocean. Filmul 2012 a răspândit psihoza în toată colţurile lumii. Totuşi, sub criticile lumii ştiinţifice, teoria a suferit unele ajustări. Astfel, unii au afirmat că "Mayaşii ştiau". Ce? Faptul că 21 decembrie 2012 va fi "o renaştere" şi "începutul unei noi ere mondiale". Nimic mai mult, dar suficient pentru a mai adăuga un strop de îndoială şi derută.

Aşa cum constata Frédéric Lenoir, reputat specialist francez în istoria religiilor: "Un lucru este cert: nu trăim simptomele sfârşitului lumii, ci sfârşitul unei lumi. Cel al lumii tradiţionale, de mai multe ori milenare, cu toate schemele de gândire care îi erau asociate dar, de asemenea, cel al lumii ultraindividualiste şi consumeriste care i-a succedat, în care trăim încă, ce dă atâtea semne de sufocare şi-şi arată adevăratele sale limite pentru un proges veritabil al omului şi al societăţii".

Citește și: Miturile Apocalipsei din 2012 au fost demolate

Apocalipsa 2012: Guvernul mexican a dezvăluit secretele Maya

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel