Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a vorbit despre provocările anului 2021 din punct de vedere economic.
Bogdan Hossu a fost întrebat, în cadrul interviului acordat DC News, cum va fi anul 2021 din punct de vedere economic şi social. Liderul Cartel Alfa a punctat câteva aspecte pe care le consideră foarte importante.
"Neplăcut este că, în continuare, statul, sub umbrela securităţii sanitare pe care, parţial, noi am cerut-o. Adică înainte de a veni cu toată legislaţia aferentă, practic s-au creat multe blocaje şi clivaje legate de acest lucru. Ce este neplăcut este că s-au dat mecanisme de ajutorare a angajatorilor dar, în acelaşi timp, în afară de efortul făcut de salariaţi – iau kurzarbeit, timp de muncă scurt, lucrează 4 ore iar statul vine şi te ajută dând ajutor de şomaj pentru celelalte 4 ore. De fapt salariatul, în loc de 100% - e adevărat, lucrând doar 4 ore – primeşte 87% din salariul lui.
Problema care se pune este că angajatorii care primesc ajutor nu au nicio contribuţie la sistem, cu tot respectul faţă de angajatori. Ceea ce am cerut noi dar statul nu a vrut să aplice – şi după mine era o chestiune de bun simţ – era că dacă întreprinderile care au beneficiat de scheme de ajutor de stat datorită pandemiei fac profit în următorii doi ani de zile, profitul lor să fie reinvestit în propria lor întreprindere. Adică să nu se împartă sub formă de dividende. Pentru că nu e normal dacă apelezi la banul public ca să poţi trece peste pandemie să dai dividende, să faci o discriminare între statutul de acţionar şi cel de salariat", a subliniat Bogdan Hossu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu