Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a vorbit despre corecția care va urma în România și despre contextul economic și financiar în care ne aflăm. Spune că nu e un blestem aruncat asupra României, ci ne-am făcut-o cu mâna noastră.
Prognoza Guvernului Cîțu arată un deficit în 2021 de 8,23%. ”Ajustarea va fi mult mai complicată în perioada 2022-2024, când ar trebui, la finele acestui interval, să ajungem la un deficit, indiferent de metodologie, de 3%, iar, pe ceea ce înseamnă deficit structural, să ne ducem către acel faimos 1%. Este o corecție foarte mare, de mare anvergură. Dacă am lua numai deficitul pe cash, să te duci de la 9,8% la 3% înseamnă o ajustare de aproape 7 puncte procentuale din PIB. Noi (Consiliul Fiscal n.r.) spunem că a ne imagina că această corecție se poate realiza numai pe partea de cheltuieli nu este realistă, nu se poate și aici nu e vorba despre un parti pris, este vorba despre realism, și am convingerea că și dl. ministru Nazare și colaboratorii domniei sale înțeleg că așa stau lucrurile și că trebuie să lucrăm și pe partea de venituri.
Vezi și: EXCLUSIV Vasilescu de la BNR spune că NU e austeritate. ”E CORECȚIE. Criză INEDITĂ”
O cifră vreau să mai dau, care este temă de meditație pentru toți cei interesați de economia noastră: la jumătatea deceniului trecut, veniturile fiscale ale bugetului României erau peste 19% din PIB, anul trecut am ajuns cu veniturile fiscale, ca urmare a unei suite de măsuri de schimbări în regimul fiscal, la 14,5% din PIB, deci o diminuare de 5%. Aș vrea ca toți colegii mei să mediteze la această scădere dramatică de venituri fiscale. (...) De aici drama bugetului nostru, am pornit lupta cu pandemia cu un deficit structural de peste 5%. Colegii noștri din regiune nu s-au confruntat cu așa ceva. Nu este un blestem, acest deficit structural nu ne-a fost lăsat de la Dumnezeu, l-am creat din miopia noastră, din faptul că am pus căruța în fața boilor, am încercat să mărim venituri fără să ne gândim ”dar din ce?”, într-o țară în care veniturile bugetului în general au fost foarte joase, într-o țară în care alocăm încă puțin pentru sănătatea publică, pentru educația publică, pentru infrastructură. A crede că poți să-ți rezolvi problemele fundamentale, surmontarea decalajelor structurale numai prin fonduri europene, după mine, este o înțelegere unilaterală a unui stat membru al UE și restul partenerilor.” a spus Daniel Dăianu, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu