2022 a fost anul cel mai călduros din istoria Spaniei

Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

Anul 2022 este cel mai călduros an înregistrat în Spania după 1916, de la începerea înregistrării acestor date la nivel naţional, a anunţat luni Agenţia naţională de meteorologie (AEMET), relatează AFP.

 

"2022 a fost anul cel mai călduros din Spania după, cel puţin, 1916", a precizat agenţia pe Twitter, subliniind că a fost "prima dată când temperatura medie anuală (a depăşit) 15 grade Celsius", cu aproape 15,5 grade Celsius.

"Până în 2011, (temperatura medie anuală) de 14,5 grade Celsius nu a fost niciodată depăşită. De atunci, acest lucru s-a produs de cinci ori", a adăugat AEMET.

2022 este cel mai călduros an înregistrat în Spania, urmat de 2017 şi 2020.

AEMET precizează că a stabilit retrospectiv temperaturile medii anuale între 1916 şi 1961 plecând de la măsurători izolate şi modele statistice.

La fel ca o parte a Europei, Spania a fost lovită în 2022 de mai multe valuri de caniculă, marcate de incendii de o amploare fără precedent, numeroase decese şi un nivel ridicat de secetă.

"Pentru prima dată, două sezoane consecutive ale aceluiaşi an (vara şi toamna) au fost cele mai călduroase", a subliniat AEMET pe 21 decembrie într-un raport provizoriu.

Decesul a aproape 4.744 de persoane în Spania este atribuit căldurii din vara anului 2022, potrivit estimărilor unui Institut de Sănătate Publică.

Peste 300.000 de hectare au fost transformate în cenuşă în Spania în urma incendiilor din 2022, cel mai ridicat bilanţ de la începerea măsurilor în 2000, potrivit Sistemului european de informare privind incendiile forestiere (EFFIS).

În 150 de localități spaniole intră în vigoare norme noi în ceea ce privește poluarea, astfel că va fi interzisă intrarea autovehiculelor care poluează.

În acest sens, în localităţile cu peste 50.000 de locuitori nu vor mai putea circula maşini cu emisie de noxe sub Euro 4. Vor fi amenajate parcări de mari dimensiuni, unde mărfurile aduse de tiruri vor fi preluate cu maşini electrice.

Madrid, Barcelona, Valencia, Sevilla, Málaga sau Vigo vor fi introduse pe lista orașelor care vor aplica aceste măsuri. Potrivit statisticilor, un sfert dintre autoturismele spaniolilor nu au niciun fel de etichetă privind poluarea, adică nu vor mai putea intra în aceste localități, informează romania.actualități.

În  Zaragoza, de exemplu, un oraș cu peste 600.000 de locuitori, a anunțat azi că zona centrală va fi, de la 1 ianuarie, restrictivă cu accesul vehiculelor vechi. Poliția Rutieră este cea care are grijă ca regula să fie respectată. Deja majoritatea autoturimelor au, în urma ultimei inspecții ITP, un abțibild care arată nivelul de emisii de CO2. În funcție de culoara acestui abțibild, șoferii pot intra fără restricții sau cu anumite condiții în centrele urbane. De exemplu, cei care au litera "D" înseamnă că sunt autoturisme Euro 4, cu peste 200.000 de km. Ei trebuie să plătească lunar 28 de euro pentru a putea circula fără restricții în zonele mai sus amintite, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel