Agenţia naţională de mediu a Sloveniei a înregistrat cele mai călduroase temperaturi din istorie, în anul 2022.
Slovenia a înregistrat anul trecut cele mai ridicate temperaturi de la debutul măsurătorilor meteorologice, a anunţat Agenţia naţională de mediu (ARSO) pe site-ul său, informează Xinhua.
Temperatura medie a aerului în 2022 în Slovenia a atins 10,8 grade Celsius, cu aproape două grade peste media din 1981-2010, a indicat ARSO citând date preliminare.
Toate cele patru sezoane din 2022 au fost mai călduroase comparativ cu valorile medii ale ţării.
Temperatura medie anuală a crescut cu 2,3 grade Celsius din 1970. Aceasta a continuat să crească cu aproximativ 0,4 grade la fiecare zece ani.
Anul trecut, precipitaţiile anuale din ţară au fost cu 15% sub media din 1981-2010. Astfel, anul 2022 a fost unul dintre cei mai secetoşi ani din istoria Sloveniei.
Slovenia, o ţară muntoasă situată între Italia, Austria, Ungaria, Croaţia şi Marea Adriatică, s-a confruntat în ultimii ani cu secete severe în lunile de vară, care au dus la o serie de incendii de vegetaţie.
În iulie 2022, cel mai mare incendiu din istoria Sloveniei a făcut ravagii în partea de vest a ţării timp de aproximativ două săptămâni, distrugând suprafeţe extinse de pădure şi conducând la evacuarea mai multor sate. Nu au fost înregistrate victime, scrie Agerpres.
2022 a fost anul cel mai călduros și din istoria Spaniei. Anul 2022 este cel mai călduros an înregistrat în Spania după 1916, de la începerea înregistrării acestor date la nivel naţional, a anunţat luni Agenţia naţională de meteorologie (AEMET), relatează AFP.
"2022 a fost anul cel mai călduros din Spania după, cel puţin, 1916", a precizat agenţia pe Twitter, subliniind că a fost "prima dată când temperatura medie anuală (a depăşit) 15 grade Celsius", cu aproape 15,5 grade Celsius.
"Până în 2011, (temperatura medie anuală) de 14,5 grade Celsius nu a fost niciodată depăşită. De atunci, acest lucru s-a produs de cinci ori", a adăugat AEMET.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News