În perioada 16 septembrie - 10 decembrie va demara programele "O săptămână de refacere în staţiunile balneare", cu două variante - "Decada balnear" şi "Hai la băi!" - şi "Wellness balnear". Programele cuprind pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele în aproximativ 20 de stațiuni balneare.
În cadrul programului "O săptămâna de refacere" în varianta cu mic dejun include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi şi o consultaţie medicală la sosire, pe baza recomandării medicale, la un tarif pentru o persoană în cameră dublă de 330 de lei pentru un hotel de două stele şi 360 de lei pentru trei stele, potrivit Mediafax.
Varianta cu aceleaşi servicii, dar cu două mese pe zi, costă 470 de lei la două stele şi 540 de lei la trei stele.
Cei care aleg programul "Decada balneară" beneficiază de nouă nopţi de cazare, pensiune completă pe durata sejurului şi tratament minim şapte zile, cu câte două proceduri pe zi, plus o consultaţie medicală la începutul sejurului.
Tarifele la un hotel de două stele sunt de 710 lei de persoană pentru un sejur, iar la o unitate de trei stele cresc la 830 de lei de persoană.
Programul "Hai la băi!" presupune şase nopţi de cazare cu pensiune completă, două proceduri pe zi (minim cinci zile de tratament) şi o consultaţie medicală. Pentru achiziţionarea acestui pachet este necesară recomandarea medicului şi o copie după talonul de pensie sau adeverinţa de plată la zi a asigurărilor sociale.
Pentru un hotel la două stele preţul pachetului este de 625 de lei de persoană, iar la trei stele costul se ridică la 750 de lei.
Programul "Wellnes balnear" include trei nopţi de cazare, dintre care două zile de demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună, sală de sport, două proceduri de tip wellness, un masaj sau o şedinţă de întreţinere cosmetică. Pentru hotel trei stele pachetul costă 625 lei de persoană, iar pentru unul de patru stele turistul trebuie să plătească 650 de lei.
La program participă aproape 40 de hoteluri din staţiunile Amara, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sângeorz-Băi, Saturn, Stâna de Vale, Eforie Nord, Lacul Sărat, Slănic Moldova, Moneasa, Turda şi Vatra Dornei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu