24 de morți în confruntările de la graniță dintre Kârgâzstan și Tajikistan

Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Cel puțin 24 de persoane și-au pierdut viața în confruntările de la granița Kârgâzstanului cu Tajikistanul.

Cel puţin 24 de persoane au fost ucise în confruntările de la graniţa cu Tajikistanul, în contextul unei recrudescenţe a violenţelor între aceste două foste republici sovietice din Asia Centrală, conform Agerpres. „24 de cadavre au fost aduse la unităţile sanitare din regiunea Batken”, situată în sud-vestul Kârgâzstanului şi la graniţa cu Tadjikistanul, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Kârgâzstan, potrivit unui comunicat.

Kârgâzstanul a anunţat vineri o încetare a focului cu Tajikistanul după o escaladare a confruntărilor la graniţă, ciocniri soldate de asemenea cu peste 30 de răniţi, notează AFP şi Reuters. Frontiera tadjico-kârgâză este în mod constant scena unor confruntări. Aproape jumătate din graniţa de 970 km este contestată, iar progresele în ceea ce priveşte delimitarea frontierei au fost lente în ultimii ani.

În 2021 au avut loc un număr fără precedent de confruntări între cele două părţi, soldate cu peste 50 de morţi, declanşând temeri de extindere a conflictului.

Cea mai recentă situație a avut loc în aprilie

 

Violențele armate au fost raportat de Serviciul de Frontieră al Comitetului de Stat pentru Securitate Națională din Kârgâzstan, transmite TASS. La granița celor două state, pe 28 aprilie, a izbucnit un conflict între rezidenții locali din zona punctului de distribuție a apei Golovnoi, pe care Tajikistanulîl consideră teritoriul său, iar Kârgâzstanul - al său. Joi seară, potrivit Serviciului de grăniceri din Kârgâzstan, situația a escaladat. 

Conform celor mai recente informații, situația din zona de conflict rămâne tensionată. Cetățenii din Tadjikistan au blocat drumul care leagă cele două districte ale Kârgâzstanului. La rândul lor, cetățenii kîrgîzi au blocat drumul către enclava tadjică din Vorukh.  

Rusia și-a avertizat partenerii din SCO cu privire la riscul participării la exerciţii militare comune cu SUA

Rusia şi-a avertizat partenerii din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) asupra riscului pe care îl constituie pentru securitatea lor participarea la exerciţii militare comune cu SUA, în luna august. Secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, a exprimat această îngrijorare omologilor săi din cadrul SCO la reuniunea desfăşurată vinerea trecută la Taşkent, capitala Uzbekistanului, fostă republică sovietică din Asia Centrală, potrivit publicaţiei menţionate. 'Aş vrea să reamintesc partenerilor că americanii au nevoie de aceste activităţi (exerciţii militare comune) în primul rând pentru a studia potenţialul teatrului de acţiuni de război, de a identifica coordonatele posibilelor ţinte şi de a-şi corecta hărţile digitale pentru armele lor de înaltă precizie', a spus înaltul oficial rus.

El şi-a exprimat convingerea că toate ţările SCO realizează 'riscurile majore pe care aceste iniţiative americane le reprezintă' pentru securitatea membrilor Organizaţiei. Potrivit agenţiei de presă oficiale TASS, Patruşev s-a referit în special exerciţiile cu numele de cod 'Cooperarea regională 2022', desfăşurate în Tadjikistan între 10 şi 20 august, sub comanda SUA, şi la care au participat trupe din Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, Mongolia şi Pakistan. Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, fondată în 2001, este formată în prezent din opt ţări - China, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, Pakistan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan - cărora li se va alătura Iranul în septembrie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel