EXCLUSIV  24 februarie - Dragobete. Ce înseamnă iubirea și cine ar trebui să iubească mai mult? Reportaj DC News

Cum văd iubirea generațiile tinere și cele „de aur” cu ocazia sărbătorii de Dragobete. Reportaj efectuat de DC News în București.

Publicitate

Dragobetele este sărbătoarea iubirii din România. Așteptările a numeroase cupluri au fost întâmpinate de colega noastră Dana Mihai, jurnalistă la DC News, care a mers pe străzile Capitalei și i-a întrebat pe bucureșteni care e perspectiva lor asupra iubirii.

„Ce înseamnă iubirea din perspectiva ta?”, a fost una dintre întrebările adresate de jurnalista DC News, la care una dintre persoane, o tânără, a spus:

„Iubirea înseamnă când pui pe altcineva pe primul loc în afara de tine însuți. Când iubești nu mai stai să te pui pe tine pe primul loc, trebuie să fie și celălalt bine, celălalt în afara de tine.”, iar după ce a fost întrebată de jurnalistă „cine ar trebui să iubească mai mult într-o relație”, intervievata a răspuns:

„Femeia că trebuie să îi ofere atenție că știți cum e... să-l aștepți cu o masă caldă (râde). Așa ar funcționa o relație cât mai bine. În fine, să vină din partea amândurora, dar de la femeie cât mai mult.”

Youtube video image

O altă persoană a pus accent pe descrierea sentimentului iubirii pe care l-a caracterizat drept „un sentiment adevărat, curat, care să poată fi scris cu majuscule”. Aceasta a mai spus: „Amândoi la fel de mult trebuie să se iubească, dar să fie sinceri și să se simtă această sinceritate că de multe ori e doar formală. Chiar dacă literele sunt doar fizice și literele doar se aud.”

Una dintre tinerele românce a spus că „Iubirea, în primul rând, înseamnă respect pentru celălalt. Pace, armonie și înțelegere, compasiune. Cred că am spus tot, asta înseamnă iubirea - să îl înțelegi pe celălalt când are probleme, când nu are, că trebuie să înțelegi că nu e nimeni ca tine.”, după care a continuat:  „Nu trebuie să iubească nimeni mai mult. Fiecare trebuie să se iubească pe el, iar în acel moment sigur respectă și pe ceilalți. Cel care iubește mai mult cere mai mult, cel care iubește mai puțin nu-i pasă și în momentul în care iubești atât cât trebuie și te iubești pe tine îl iubești și pe celălalt. Făcând acel jurământ „până la moarte” dovedești iubirea și respectul. Trebuie să știi să treci peste problemele care se ivesc în relație”

La fel ca mai înainte, o tânără a precizat ce înseamnă iubirea pentru ea, dar și cine ar trebui să iubească mai mult într-o relație:

„Iubirea pentru mine înseamnă când pui acea persoană pe primul loc indiferent de context. Iubirea se demonstrează prin fapte, nu vorbe. 

Ar trebui să se iubească reciproc. Femeia mereu va iubi mai mult decât bărbatul, dar și bărbatul trebuie să-i demonstreze că o iubește.”, a încheiat intervievata.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel