24 noiembrie - Ziua Recunoştinţei, fără curcan

Fotografie de la Tima Miroshnichenko: Pexels
Fotografie de la Tima Miroshnichenko: Pexels

Americanii sărbătoresc în ultima zi de joi a lunii noiembrie Ziua Recunoştinţei, o sărbătoare ce datează încă din secolul al VIII-lea dar care a fost proclamată ca atare abia în 1863, în timpul Războiului Civil, de preşedintele Abraham Lincoln.

Publicitate

Ziua Recunoştinţei, în ultima joi din noiembrie, este sărbătorită de americani cu nelipsita friptură de curcan. Însă în ciuda îndepărtării de tradiţie, această zi poate fi sărbătorită şi fără curcan, în baza acestei idei fiind creată Ziua Recunoştinţei fără curcan (#TurkeyFreeThanksgiving), scrie Agerpres.

Curcanul nu făcea parte iniţial din masa tradiţională de Ziua Recunoştinţei. Potrivit istoricilor, prima zi a recunoştinţei datează din noiembrie 1621, când pelerinii proaspăt sosiţi în Noua Anglie şi indienii Wampanoag s-au adunat pentru o sărbătoare a recoltei de toamnă. Această tradiţie de a marca finalul toamnei şi al recoltei cu un festival a fost preluată din Europa.

Deşi curcani erau atunci din abundenţă, păsările care erau consumate în mod obişnuit erau raţele, gâştele, porumbeii şi lebedele. Istoricii de la Smithsonian cred că păsările sălbatice şi carnea de vânat au fost unele dintre primele alimente care au apărut pe masa de Ziua Recunoştinţei.

Carnea de curcan a fost introdusă pe scară mai largă în preparate în secolul al XIX-lea, când bucătarii locali din Noua Anglie îşi modificau reţetele pentru că găseau pasărea delicioasă şi necesară. Curcanul, spre deosebire de alte păsări, este suficient de mare pentru a putea hrăni o familie numeroasă.

Ideea de a pregăti masa de Ziua Recunoştinţei fără curcan a venit din puncte de vedere vegetariene şi privind drepturile animalelor.

Ziua Recunoştinţei este urmată în mod tradiţional de aşa-numita Black Friday (Vinerea Neagră) eveniment ce marchează în mod oficial debutul sezonului de reduceri de sărbători. În această zi, multe magazine oferă reduceri substanţiale şi deschid mult mai devreme pentru a permite accesul clienţilor.

Citește și:

În fiecare an, oamenii din întreaga lume sunt nerăbdători să prindă ofertele de Black Friday

Puţini ştiu cum a apărut ideea acestui eveniment anual şi cum a primit numele de Black Friday.

Totul a început cu doi bancheri de pe Wall Street, care au cumpărat o cantitate semnificativă de aur în SUA, în speranţa creşterii preţului global şi pentru a-l vinde cu profituri uriaşe. În schimb, vineri, 24 septembrie 1869, în ziua denumită ulterior Black Friday, piaţa aurului din SUA s-a prăbuşit şi acţiunile celor doi au semănat faliment pe Wall Street.

Ani mai târziu, Black Friday şi-a căpătat semnificaţia actuală, iar pentru americani, această zi are o dată clară: e vinerea care urmează după Ziua Recunoştinţei. Astfel, oamenii se trezesc după masa festivă şi se îndreaptă spre magazine.

Ofiţerii de poliţie din Philadelphia au fost primii care au asociat Black Friday cu momentul de după Ziua Recunoştinţei. Acest lucru se întâmpla în 1950, când mai mulți suporteri au venit în oraş pentru un meci, blocând traficul şi provocând haos general. Poliţiştii nu şi-au putut lua liber, lucrând în ture întregi şi obositoare pentru a controla prăpădul din acea zi de Black Friday, notează Mediafax. Ulterior, numele s-a răspândit, iar comercianţii au transformat totul în avantajul lor. Black Friday s-a transformat în cel mai mare eveniment de cumpărături din SUA, când magazinele reduc preţurile pentru a spori profiturile şi a da startul sezonului festiv.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel