25.000 de voluntari din Moscova vor să participe la studiile vaccinului Sputnik-V

25.000 de mii de locuitori ai Moscovei s-ar fi înscris pentru a participa la studiul vaccinul Sputnik-V.

În Moscova ar fi început examinarea medicală a participanților la studiul vaccinului anti-COVID, transmite Interfax. Autoritățile din Rusia susțin că aproximativ 25.000 de oameni s-ar fi înscris pentru a se vaccina cu Sputnik-V și prin urmare, pentru a participa la cea de a treia fază de testare a vaccinului.

"La Moscova, aproximativ 25 de mii de persoane au solicitat deja participarea la un studiu post-înregistrare a unui vaccin împotriva unei noi infecții cu coronavirus. Examinările medicale ale primilor voluntari încep astăzi pentru a identifica posibile contraindicații", a declarat Anastasia Rakova, viceprimar al Moscovei.

Potrivit acesteia, medicii care examinează posibilii participanți la studiu vor decide cine este potrivit pentru a primi vaccinul.

"În timpul examinării medicale, medicul colectează informații despre pacient: despre boli concomitente și anterioare, despre prezența alergiilor, despre medicamentele pe care le ia voluntarul. Apoi măsurarea înălțimii, greutății și temperaturii, tensiunii arteriale, ritmului cardiac, frecvenței respiratorii, starea generală este evaluată. În timpul screening-ului se efectuează și un test de sânge", a spus viceprimarul.

Amintim că Rusia este prima țară din lume care a înregistrat un vaccin anti-COVID. Înregistrarea a fost făcută chiar dacă vaccinul nu este încă suficient de testat. El a trecut doar de a doua fază a testării. Experți în sănătate din întreaga lume s-au arătat îngrijorați de decizia Rusiei, susținând că vaccinul nu este suficient de sigur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel