Patru copii au murit într-un incendiu la Bacău

incendiu
incendiu

Tragedie într-o comună din Bacău. Patru copii au murit, miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă precizând că micuţii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni.

Potrivit adjunctului şefului ISU Bacău, Cătălin Felegeanu, incendiul a izbucnit într-o casă din satul Dealul Morii din comuna Măgura, cuprinzând iniţial acoperişul imobilului.

 Reprezentantul ISU a precizat că întreg acoperişul casei a fost mistuit de flăcări, incendiul manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

 La momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii erau singuri acasă, iar până acum nu sunt cunoscute cauzele izbucnirii focului.

 La faţa locului au fost trimise două echipaje ale ISU, iar până la sosirea pompierilor cei de la Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă au încercat să stingă incendiul, dar nu au reuşit.

 Copiii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni.

 Primăria a făcut o anchetă socială la locuinţa celor patru copii, verificările fiind declanşate după ce mama micuţilor a plecat la muncă în Cipru în urmă cu jumătate de an, afirmă primarul localităţii, care a precizat că tatăl copiilor îşi asumase răspunderea creşterii lor.

Tatăl copiilor morţi în incendiul din Bacău ar fi cerut instituţionalizarea acestora, în decembrie

Cazul copiilor decedaţi în incendiul din judeţul Bacău a fost sesizat în noiembrie, printr-un apel anonim, la Telefonul Copilului, iar tatăl ar fi cerut, în decembrie, instituţionalizarea minorilor, a declarat, pentru Mediafax, directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Florea.

 "Din informaţiile pe care asociaţia le deţine, cazul se află atât în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, cât şi în atenţia Primăriei Măgura, încă din luna noiembrie a anului trecut. De asemenea, tatăl însuşi a solicitat instituţionalizarea copiilor în luna decembrie a anului trecut, însă Primăria Comunei Măgura nu a considerat că această măsură se impune în urma anchetei sociale", a declarat Cătălina Florea.

 Directorul executiv de la Asociaţia Telefonul Copilului a precizat că situaţia celor patru copii a fost semnalată la Telefonul Copilului, în noiembrie 2012, de către o persoană care a dorit să rămână anonimă, iar în urma acestui apel asociaţia a sesizat Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău.

 Contactat de Mediafax, directorul general de la DGASPC Bacău, Sorin Braşoveanu, a confirmat că acest caz era, din noiembrie 2012, în atenţia instituţiei pe care o conduce.

 Braşoveanu a precizat că, în momentul în care s-a primit sesizarea de la Telefonul Copilului, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale. "Am trimis şi echipă de la Bacău şi, când au ajuns acolo, copiii erau la masă cu tatăl lor. Condiţiile erau modeste, dar în casă era cald, ei erau îngrijiţi şi se vedea ataşamentul cu tatăl", a precizat Sorin Braşoveanu.

 Întrebat dacă bărbatul a cerut, în decembrie 2012, instituţionalizarea celor patru copii, directoul DGASPC Bacău a precizat că nu ştie să se fi întâmplat acest lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel