Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au respins cererea de preschimbare a termenului de judecată referitor la eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase. Astfel că judecarea eliberării condiționate a fostului președinte al PSD se va judeca tot pe 12 februarie, așa cum a decis inițial instanța de la Sectorul 4. Năstase nu scapă nici de această dată de doi dintre judecătorii care l-au condamnat inițial în "Trofeul Calității"
Judecătoria Sectorului 4 a înregistrat, miercuri, cererea de eliberare din închisoare a lui Adrian Năstase înainte de termen şi a stabilit ca dosarul să fie judecat în 12 februarie, însă avocaţii fostului premier au cerut schimbarea acestuia, considerând că termenul este prea lung.
Instanţa a resins, joi, cererea avocaţilor lui Adrian Năstase, astfel că cererea acestuia de eliberare din închisoare va fi judecată la termenul stabilit iniţial. Acest termen se judecă cu câteva zile înainte ca Adrian Năstase să poată fi eliberat legal din penitenciar, după ce a ispășit o treime din pedeapsă.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, declara că s-a cerut un alt termen, în ianuarie, întrucât dacă cererea va fi judecată în 12 februarie, practic s-ar pierde zilele scăzute din pedeapsa primită de Adrian Năstase, respectiv perioada din 20 până în 26 iunie 2012 când fostul premier a fost internat în Spitalul Floreasca.
Fostul președinte al PSD nu poate scăpa nici de această dată de judecătorii care l-au trimis în spatele gratiilor în dosarul Trofeul Calității.. Doi dintre magistrații care au dat prima decizie de condamnare fac parte din completul de cinci judecători care analizează cererea de anulare a pedesei, făcută de fostul premier, potrivit digi24.ro. Cele două judecătoare au cerut să se abțină în a participa la acest proces însă președintele instanței supreme a respins solicitarea.
Cei doi magistrați care fac parte din completul de cinci magistrați sunt Cristina Rotaru și Ioana Bogdan. Ele au cerut, miercuri, să se abțină în a participa la judecata acestei cereri, însă președintele Instanței Supreme a respins această solicitare. Legea nu interzice ca un magistrat care a judecat o cauză de fond să participe și la judecata unei căi extraordinare de atac. Însă, dacă ar fi făcut parte din completul de judecată care a dat decizia finală de condamnare la doi ani de închisoare, s-ar fi înregistrat incompatibilitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu