Clasa pregătitoare rămâne la școală

Guvernul Ponta este decis ca, din punct de vedere legal, clasa   pregătitoare să rămână la şcoală, dar Guvernul va da posibilitatea administraţiilor locale să o amplaseze şi la grădiniţe, dacă nu au spaţiu suficient în şcoli, cu condiţia ca ea "să ţină" de o şcoală şi să aibă personal didactic calificat, scrie gandul.info. De asemenea, copiii care au vârsta mai mare de 7 ani vor fi înscriși la clasa I.

Clasa pregătitoare va rămâne clasă obligatorie la ciclul primar, aşa cum prevede în prezent Legea educaţiei. Locul unde se va desfăşura clasa zero va fi decis de către şcoală, admininistraţia locală şi inspectorate, în funcţie de spaţiul de care dispune insituţia de învăţământ unde se va face înscrierea. Guvernul lasă la decizia administraţiei locale să hotărască unde va avea loc clasa pregătitoare.

Ministerul Educației Naționale a publicat  acordul pe care l-a încheiat cu federațiilor sindicale si cu Federația națională a asociațiilor de părinți din învățământul preuniversitar privind organizarea clasei pregătitoare în anul școlar 2013-2014. Potrivit acordului, în acest an copiii care au vârsta mai mare de 7 ani se vor înscrie la clasa I. Acordul mai prevede ca până la 31 martie 2013, părinții vor fi consultați în cadrul grădinițelor "în vederea identificării opțiunilor acestora privind cea mai bună soluție de organizare a clasei pregătitoare în localitatea lor, din punct de vedere al locației".

Metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare va fi aprobată până la 31 martie. Până la 1 septembrie va avea loc procesul de formare a cadrelor didactice care predau la clasa pregătitoare.

 Potrivit acestui acord, copiii cu vârsta mai mică de 6 ani pot fi înscriși în clasa pregătitoare, dar nu este obligatoriu înscrierea, aceasta făcându-se în urma unei  evaluări specifice.

Copiii care au vârsta cuprinsă între 6 și 7 ani vor fi înscriși obligatoriu la clasa pregătitoare, iar cei peste 7 ani vor fi înscriși obligatoriu în clasa I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel