Urmărește emisiunea live


28 de persoane, printre care şi minori, arestate în Iași. Au vândut droguri de mare risc mai multor elevi şi studenţi

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Un grup format din 28 de indivizi, având vârste între 16 și 51 de ani, a fost plasat în arest preventiv sub suspiciunea de implicare în trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și desfășurarea ilegală de operațiuni cu substanțe psihoactive.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, pentru doi dintre inculpaţi minori cu vârsta de 15 ani s-a dispus, conform dispoziţiilor codului de procedură penală, efectuarea unor expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă au săvârşit faptele cu discernământ.

"Din cercetările efectuate a reieşit că, în cursul anului 2024, inculpaţii au procurat, deţinut, manipulat, intermediat şi comercializat droguri de risc (canabis, rezină de canabis), de mare risc (cristal, MDMA) şi substanţe cu efect psihoactiv, către consumatori, preponderent minori şi tineri de pe raza judeţelor Iaşi şi Vaslui. Probatoriul administrat în cauză a relevat că inculpaţii vindeau substanţele interzise, inclusiv în proximitatea unor unităţi de învăţământ (preuniversitar şi universitar)", transmit procurorii DIICOT Iaşi.

Au fost identificate şi ridicate cantități semnificative de droguri

Aceeaşi sursă menţionează că în urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate 180 de comprimate şi fragmente de comprimate ecstasy, cantităţile de peste 260 de grame de substanţă cristalină 4CMC şi 2 CMC, 100 de grame de canabis, 40 de grame de MDMB-4en-PINACA, fragmente de hârtie impregnate cu substanţă psihoactivă, ciuperci halucinogene, 13 grindere, 11 cântare de mare precizie, obiecte purtând urme de substanţă, sumele de aproximativ 120.000 de lei, 2.800 de euro şi 300 de dolari SUA, precum şi alte mijloace de probă.

"La datele de 18 şi 19 noiembrie, judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalelor Iaşi şi Vaslui au dispus arestarea preventivă a 28 dintre inculpaţii reţinuţi şi măsura controlului judiciar faţă de un alt inculpat, cu privire la care procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi au formulat contestaţie. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui", se precizează în comunicatul de presă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Suceava şi Galaţi, al poliţiştilor Biroului Siguranţă Şcolară şi luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, Biroului Siguranţă Şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, al jandarmilor Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Iaşi şi Vaslui şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

De asemenea, activitatea de documentare a fost realizată şi cu suportul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, DGASPC Iaşi şi Spitalului de Copii "Sf. Maria", unde aproximativ 50 de minori intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise au primit îngrijiri de specialitate.

"Această acţiune de amploare reprezintă, alături de altele similare desfăşurate de procurorii DIICOT, o reacţie promptă şi susţinută în combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor, dar şi un semnal de alarmă pentru conştientizarea dimensiunilor acestui fenomen şi a necesităţii stopării lui prin eforturi conjugate din partea întregii comunităţi, cu precădere părinţi, profesori şi alte autorităţi cu atribuţii în zona de prevenţie", se menţionează în documentul de presă, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel