CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), de Internazionale Milano, în manşa secundă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, fiind eliminată astfel din competiţie. Cristian Chivu a fost rezervă la Internazionale Milano.
[caption id="attachment_285653" align="alignleft" width="310"] Foto: GSP[/caption]Golurile învingătorilor au fost marcate de Guarin '22, '45+2 şi Benassi '88. În tur, Internazionale Milano s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 2-0.
0-1: Alvarez l-a lansat în adâncime pe Palacio, atacantul argentinian i-a pasat lui Guarin şi acesta a înscris în poarta goală de la 9 metri.
0-2: Felgueiras scapă balonul în mijlocul careului, Alvarez a recuperat, i-a pasat lui Guarin şi acesta a înscris de la 10 metri.
0-3: Cassano l-a lansat în adâncime pe Benassi, tânărul atacant italian i-a luat faţa lui Piccolo şi l-a învins pe Felgueiras cu un şut de la 16 metri.
CFR Cluj: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Rada (Kapetanos '36), Camora - Godemeche, G. Mureşan (Hora '9), Sepsi - Rui Pedro (Diogo Valente '71) - Maah. Antrenor: Paulo Sergio.
Internazionale Milano: Handanovici - Zanetti, Ranocchia, Juan Jesus, Pereira - Guarin (Mbaye '66), Cambiasso, Kovacici, Alvarez (Pasa '54) - Cassano, Palacio (Benassi '46). Antrenor: Andrea Stramaccioni.
Fundaşul român Cristian Chivu a fost rezervă la Internazionale Milano.
Cartonaşe galbene: Kapetanos '38, Cadu '84 / Kovacici '15.
Cartonaş roşu: Camora '80.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu