Sever Voinescu, fostul purtător de cuvânt al PDL, a declarat, vineri, la RFI, că partidul este pe un trend descendent, îi trebuie o rupere de ritm. Monica Macovei poate fi o garanţie în ochii tuturor că face opoziţie la actuala guvernare. PDL merge de drumul disoluției cu Blaga la președinție a mai afirmat Voinescu. "Faptul că don Basilio vrea să câştige cântând aria calomniei iarăşi mă nelinişteşte!", a mai declarat Voinescu
"România are nevoie de o Opoziţie în momentul acesta. Abuzurile şi felul în care USL-ul guvernează sunt complet necenzurate pe scena politică. Aşteptăm de la ziare şi de la societatea civilă să facă ceea ce politicienii ar trebui să facă şi anume să facă o opoziţie la această Putere, care nenoroceşte România pur şi simplu".
"PDL nu face opoziţie"
Sever Voinescu observă că "din păcate, PDL în actuala lui formulă nu face opoziţie. Preocuparea actualei conduceri pare a fi mai degrabă aceea de a se război în interior cu cei care formulează critici, decât aceea de a se război cu Ponta, Voiculescu şi Crin Antonescu".
Democrat-liberalul consideră că "Monica Macovei poate fi o garanţie în ochii tuturor, în această ţară, că face opoziţie. Eu sunt convins că până şi oamenii din USL ştiu bine că dintre cei trei candidaţi, Monica Macovei este cea care face Opoziţie cu adevărat, radical şi cu care nu s-ar putea înţelege niciodată.
"PDL, pe drumul propriei disoluţii"
Sever Voinescu spune că "în acest moment, cu domnul Vasile Blaga, PDL merge pe drumul propriei disoluţii, că va fi o disoluţie paşnică într-o alianţă cu PNL-ul, că va fi o disoluţie după un scenariu ridicol, în care din când în când câte un prieten de-al domnului Blaga mai sare gardul în partea aialaltă!".
Întrebat dacă se aşteaptă ca evenimentul de sâmbătă de la Romexpo să fie organizat corect, democrat-liberalul a răspuns: "Personal, nu am mare încredere. Am văzut şi felul ăsta extrem de agresiv şi din ce în ce mai neliniştit al colegilor din moţiunea Blaga de a-şi conduce campania electorală. Faptul că don Basilio vrea să câştige cântând aria calomniei iarăşi mă nelinişteşte! Au fost momente pe parcursul campaniei electorale, care au ridicat semne de întrebare pentru noi. Nu ni se pare în regulă, de pildă, faptul că în multe locuri ni s-a oprit accesul la delegaţi şi ne trezeam în campania electorală că ne erau aduse în sală persoane care nu vor fi delegaţi la Convenţie", a mai declarat Sever Voinescu la RFI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News