3 semne care arată că e timpul să schimbi furnizorul de energie electrică

Accesul la gaze și la electricitate, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali se face cu ajutorul a 2 agenți principali: furnizorul și distribuitorul.

Distribuitorul de energie este cel care asigură alimentarea cu gaze sau electricitate pentru o anumită arie geografică, iar cei care locuiesc și care își desfășoară activitatea în acea zonă utilizează energia pe care o oferă distribuitorul zonal. Acesta este responsabil de asigurarea energiei și de mentenanța instalațiilor.

În același timp, furnizorul se ocupă de sarcinile comerciale. Acesta se asigură de o comunicare eficientă cu consumatorii, emite și încasează facturi și are contact direct cu clientul.

Iată care sunt semnele că e timpul să alegi un alt furnizor de energie electrică

În prima zi a acestui an, în România a intrat în vigoare legea care a dus la liberalizarea pieței de energie electrică. Acest lucru înseamnă că, începând cu 1 ianuarie 2021, consumatorii de energie electrică își pot schimba furnizorul fără a fi nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare sau alte consecințe. Astfel, consumatorii de energie au început să fie mai atenți la serviciile de care beneficiază și au putut descoperi anumite semne că este nevoie de o schimbare.

Comunicare ineficientă

Comunicarea este esențială pentru a menține o relație profesionistă între un furnizor de servicii și un consumator. În cazul în care aceasta se desfășoară greu, eventualele probleme se rezolvă într-un ritm lent, ceea ce, pentru consumator, duce la costuri mari fără beneficii sau la alte daune. În cele din urmă, apar nemulțumiri asupra modului în care consumatorul ajunge la furnizor pentru a comunica diverse informații.

Astfel, un furnizor care are dificultăți în a răspunde cererilor venite din partea consumatorilor sau care nu comunică un minim de informație despre eventualele probleme poate fi cu ușurință schimbat.

Posibilități limitate de plată a facturii

Evoluția tehnologică a dus la apariția mai multor metode de plată a facturilor. În primul rând, acestea au fost implementate pentru a spori confortul, securitatea și rapiditatea cu care se fac plățile, astfel încât banii să ajungă mai repede, evitând întârzieri de plată din partea consumatorilor. Acest lucru este cu atât mai important în contextul actual când deplasările inutile trebuie evitate pe cât posibil.

La ora actuală, cea mai comodă și accesibilă metodă de plată este factura electrică online. Un furnizor care nu pune la dispoziție metode eficiente de plată, astfel încât consumatorul să o aleagă pe cea mai confortabilă, poate fi schimbat.

Raportul preț-calitate

Consumatorii de energie electrică trebuie să facă ocazional o comparație între calitatea serviciilor pe care le primesc de la furnizorul actual și să se analizeze prețurile pe care le plătesc pentru acestea, apoi să compare acest raport cu cel de la alți furnizori.

În cazul în care există mai mulți furnizori care oferă servicii considerabil mai bune la prețuri mai mici sau egale, înseamnă că furnizorul actual trebuie schimbat.

În concluzie, trebuie luate în considerare aceste semne pentru a beneficia de servicii mai bune la prețuri avantajoase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel