Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.
(Regele Mihai I al României)
Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai era forțat să abdice. Nu mă voi opri asupra modului în care „divorțul” – așa cum îi plăcea „tovarășului de drum” Groza să spună – s-a produs, anume prin șantaj, amenințări, gărzile Palatului arestate și înlocuite cu trupe comuniste, linia telefoanelor tăiată.
În fond, „revoluționarii” comuniști au impus abdicarea forțată a Regelui și au săvârșit o lovitură de stat. Pentru că, nu-i așa, orice Revoluție – reușită desigur – atrage după sine și o lovitură de stat, dar nu orice lovitură de stat este rodul unei Revoluții.
Revenind la momentul abdicării Regelui, din 30 decembrie 1947, trebuie spus că imediata consecință, instaurarea Republicii Populare Române, s-a făcut în mod total neconstituțional și ilegal. În urma unui scenariu regizat de Stalin de la Moscova, România devenea, nu numai de facto, un satelit al URSS-ului.
Să facem apel la Constituția din 1923, aflată în vigoare la 30 decembrie 1947.
În actul de abdicare impus de comuniști, act care nu a fost nici măcar redactat de către Rege, se precizează că: „Abdic pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat”. Or, această frază nu are niciun temei juridic sau constituțional. Nu doar că poporul nu a avut nicio libertate de alegere, dar România funcționa în baza Constituției din 1923, fiind o monarhie constituțională. Regele se supunea Constituției.
Astfel, potrivit Constituției de la 1923, în cazul în care Regele nu are moștenitori, Tronul „se va cuveni celui mai în vârstă dintre frații săi sau coborîtorilor acestora, după regulele statornicite în articolul precedent.
Dacă nici unul dintre frații sau coborîtorii lor nu s’ar mai găsi în vieață sau ar declara mai dinainte că nu primesc Tronul, atunci regele va putea indica succesorul său dintr’o dinastie suverană din Europa cu Primirea Rerezentațiunii naționale, dată în forma art. 79. Dacă nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant”.
Așadar, cel mult, din punct de vedere juridic și constituțional, abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, lăsa Tronul vacant, în niciun caz nu abolea monarhia.
Iată ce spune și articolul 79 din Constituția de la 1923: „La caz de vacanta a Tronului, ambele Adunări se întrunesc de îndată într’o singură Adunare chiar fără convocare și cel mai târziu în opt zile dela întrunirea lor aleg un Rege dintr’o dinastie suverană din Europa occidentală”. Lucrurile sunt cât se poate de clare.
Mai mult, potrivit Constituției aflată în vigoare, în lipsa Regelui ar fi trebuit să fie constituiă o Regență, lucru care nu s-a întâmplat. Foarte important, art. 85 din Constituția de la 1923 spune clar: „Nici o modificare nu se poate face Constituțiunii în timpul Regenței”.
Sigur, Petru Groza a evitat cuvântul Regență și a constituit un Prezidiu al Republicii Populare Române care să preia prerogativele Regelui, dar indiferent de denumire, modificarea Consitutuției nu se putea face în lipsa unui suveran.
Mai apoi, imediat după semnarea actului de abdicare forțată, schimbarea formei de guvernământ s-a decis într-o ședință parlamentară fără cvorum prin fraudarea procesului verbal.
Abolirea monarhiei și instaurarea republicii a fost dezbătută și votată în Parlament în doar 45 de minute (!). Mai mult, ne aflam la 30 decembrie 1947, în plină iarnă, iar Parlamentul luase vacanță din 20 decembrie 1947 până în 20 ianuarie anul viitor.
Cu Parlamentul aflat în vacanță, Adunarea Deputaților se putea întruni doar printr-o convocare într-o sesiune extraordinară, lucru ce nu s-a întâmplat. Iar din punct de vedere logistic, în condiții de iarnă grea, era imposibil ca deputații aflați pe teritoriul întregii țări să poată ajunge la București în doar câteva ore.
Asta ca sa nu mai precizăm că Adunarea Deputaților nu avea niciun drept legal prin care se putea pronunța la modificarea Constituției și implicit a formei de guvernământ. Adunarea Deputaților avea doar puterea de a legifera. O asemenea modificare a Constituției se putea face doar de Adunarea Constituantă. Petru Groza și Gheorghe Gheroghiu-Dej nu doar că au încălcat jurământul depus în fața Regelui, dar au violat grav un decret regal semnat tocmai de ei la 13 iulie 1946 în care se preciza clar că o asemenea modificare a Constituției nu putea fi făcută de o adunare ordinară ci doar de una Constituantă.
Dar, indiferent, așa cum am arătat mai sus, Constituția nu putea fi modificată sub o Regență sau un „Prezidiu”, așa cum a numit-o Groza. O asemenea modificare a formei de guvernământ nu se mai putea face după semnarea abdicării. Oricât de mult s-au chinuit comuniștii să îmbrace actul de abolire a monarhiei într-o formă legală, nici măcar nu s-au sinchisit să urmeze pașii constituționali.
Actul de abdicare forțată de la 30 decembrie 1947, impus de Stalin de la Moscova prin tancurile sovietice, nu are niciun temei juridic sau constituțional de schimbare a formei de guvernământ, cel mult, actul nu face altceva decât să deschidă succesiunea la Tron.
România care, avea rădăcini monarhice nu doar din 1866, ci timp de șapte secole în care Principatele au fost conduse de un „domn”, asemănător principiului monarhic, avea să intre la 30 decembrie 1947 în era republicii.
Însă instaurarea Republicii Populare Române, acum 71 de ani, s-a clădit la fel ca cele patru decenii întunecate de comunism, pe ilegalitate și neconstituționalitate, impuse de Stalin și Armata Roșie de ocupație printr-o lovitură de stat.
Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele. (Regele Mihai I al României)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu