Un program de stimulare a educației, pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, a fost lansat de autorități.
Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, alături de viceprim-ministrul Raluca Turcan, a lansat astăzi la Palatul Victoria apelul de proiecte "Program pilot de stimulare a participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate".
"Venim astăzi cu veşti bune pentru românii din diaspora şi pentru familiile lor: lansăm programul pilot care va permite copiilor ai căror părinţi trăiesc şi muncesc în diaspora să-şi continue educaţia şi să depăşească momentele dificile prin care trec pentru că trăiesc departe de familiile lor", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
Apelul finanţează un pachet de măsuri integrate pentru sprijinirea, în primă fază, a aproximativ 3.000 copii ai căror părinţi muncesc în afara ţării. Programul pilot va fi implementat în regiunile cele mai afectate de acest fenomen: Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Centru şi Nord Vest. Măsurile se adresează preşcolarilor, elevilor din învăţământul primar (6-10 ani), gimnazial (11-14 ani) şi din cel secundar superior (14-16 ani), dar şi părinţilor sau tutorilor copiilor rămaşi în ţară.
Programul pilot pentru stimularea participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate finanţează următoarele activităţi:
- Pachete integrate de servicii pentru elevi, care vor cuprinde servicii de suport educaţional şi servicii psiho-sociale de sprijin;
- Activităţi pentru stimularea participării la educaţie şi la activităţile de consiliere a copiilor, inclusiv la activităţi recreative şi de socializare. Concret, copiilor le va fi oferit sprijin material: hrană, rechizite, materiale educative;
- Servicii de educaţie parentală şi de consiliere socială pentru reprezentanţii copiilor rămaşi în ţară, adică pentru părintele din România în grija cărora se află (dacă un singur părinte este plecat în străinătate) sau pentru persoanele care au în grijă copiii cu unicul părinte plecat în afara ţării sau ai celor aflaţi departe de ambii părinţi;
- Solicitanţii eligibili în proiect sunt: şcoli publice şi private din reţeaua şcolară naţională, furnizori de servicii de orientare sau consiliere şcolară, parteneri sociali din învăţământul preuniversitar, instituţii de cult şi asociaţii religioase, instituţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale, dar şi ONG-uri.
Apelul este lansat în contextul în care, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în România există astăzi peste 91.000 de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Bugetul apelului, lansat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, este de 30 milioane euro.
Proiectele vor putea fi depuse până la data de 25 mai 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News