EXCLUSIV  30 XII. Sclavii și faraonul

Trăiam în plină revoluție socialistă, cum repeta obsesiv propaganda, la televizor, la radio, în ziare. Așa că un coleg a întrebat: bine, bine, dar de ce nu a fost lichidat mai repede sclavagismul, că vedem că a durat mii de ani? De ce nu s-au revoltat sutele de mii de sclavi, spulberând cele câteva mii de paznici și soldați ai faraonului?

Ba au avut loc revolte, în Egiptul antic, a răspuns profesorul, într-o reprezentare simplificată a istoriei, iar sclavii l-au alungat pe faraon, dar au pus în locul lui un altul. Nu au schimbat sistemul, iar noul faraon, ridicat din mijlocul lor, a început la rândul lui să-i asuprească.

De 50 de ani, la altă scară, desigur, la noi se tot repetă schema: președintele e primit ca salvator al nației, la intrarea în funcție, și apoi urât cu patimă, la finalul mandatului. La fel s-a întâmplat cu Ceaușescu, cu Iliescu, cu Băsescu și cu Iohannis. Să aibă românii așa de mare ghinion la președinți? Nu cumva e de vină sistemul, nu omul care ocupă postul? N-ar trebui schimbat sistemul prezidențial, în loc să ne luptăm unii cu alții, pentru a pune un nou Băsescu, un alt Iliescu sau Iohannis, ca să regretăm fapta, peste cinci-zece ani?

Nu cumva investim prea multă speranță, nu cumva oferim prea multă putere unui om? Președintele poate impune majorității o minoritate (Iliescu a impus la guvernare FDSN-ul, Băsescu PNL/PD-ul, Iohannis PNL/USR-ul, deși nu câștigaseră alegerile), președintele poate lua decizii greșite, fără să răspundă (Băsescu, de exemplu, a decis curbele de sacrificiu și când a fost întrebat cine răspunde, dacă planul eșuează, a spus franc: Boc), președintele sacrifică interesul național celui propriu (Iohannis, de exemplu, își căuta funcția europeană, în loc să atace vetoul lui Nehammer).  

În Europa, doar o singură țară a ales sistemul prezidențial - Franța. Vi se pare că Franța merge bine? Ba nu, scuze, mai sunt și cele două dictaturi: Rusia și Belarusul. În rest, președinții au funcție de reprezentare și puteri limitate constituțional.  

Bun, dar în acest caz de ce să mai cheltuim resurse cu alegerea lor? Nu doar campania propriu zisă, ci mai ales disputele politice și sociale din anii electorali ne costă. Să pună Parlamentul un președinte... dar acesta ar fi partizan, ar depinde de o majoritate, ar fi deci în campanie permanentă, până la al doilea mandat, când ar intra în concediu patru ani.

N-ar fi rațional, atunci, să folosim resursele pe care ni le dă istoria? Avem o Casă Regală, funcțională. Constituția actuală vede un președinte deasupra partidelor, a disputelor politice, cu rol de reprezentare și arbitraj. Ceea ce face regele, într-o monarhie constituțională.

Să recunoaștem că necazurile aduse de președinți au început pe 30 decembrie 1947, ziua Republicii. Modelul suedez promis de Iliescu părinților noștri, ar fi trebuit să înceapă cu forma de guvernământ din Suedia: monarhia constituțională. Să ne mirăm că a mers din rău în mai rău, când numai a ”întinat idealurile” pe care le invoca, așa cum spunea chiar el despre Ceaușescu? În loc de statul bunăstării, tip scandinav, ne-am ales doar cu plăcuța suedeză, pe care o plimbăm cu rândul, din cinci în cinci ani, de la o echipă de sclavi la alta.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News