31 de ani de la Revoluție. Mărturia unui preot din Timișoara

La 31 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, preotul paroh de la biserica din Iosefin, Ionel Popescu (vicar eparhial la Arhiepiscopia Timisoarei), povestește cum 200 de tineri au parcurs, pe jos, 27 de kilometri, drumul Biled-Timișoara, pentru a lupta alături de timișoreni.

Alegeri prezidentiale 2024

Preotul Ionel Popescu a scris despre această întâmplare după mărturia părintelui Radu Reja. Preotul prezintă o secvență de acum 31 de ani, din viața parohiei Biled, situată la aproximativ 27 km distanță de Timișoara, în direcția Sânnicolau Mare.

Mărturia la care face referire aparține preotului paroh Radu Reja (actualmente pensionar) „și este susținută de imagini realizate atunci, precum, de mărturiile participanților la revoluție și ale preotului revoluționar Ioan Mura, de la parohia Calacea”, spune preotul Ionel Popescu.

„În seara zilei de 21 decembrie 1989, pe când „umbla cu icoana”, așa cum este tradiția în unele parohii bănățene, la preotul Reja au venit 70-80 de tineri din localitate și i-au solicitat să tragă clopotele capelei în care slujea (Biledul, sat nemțesc, nu avea biserică) și să facă rugăciuni pentru căderea regimului comunist. Fără a ezita vreo clipă, preotul Radu și tinerii au mers la capelă și au înălțat rugăciuni pentru reușita revoluției dar și pentru martirii Timișoarei.

La finalul slujbei, tinerii l-au întrebat: „vreți să ne duceți mâine la Timișoara?”, iar răspunsul preotului a fost prompt: „da!”. S-a hotărât, apoi, ca drumul până la Timișoara să fie parcurs pe jos, plecarea urmând a avea loc în dimineața zilei de 22 decembrie, la ora 5:00. Locul de întâlnire s-a stabilit în fața primăriei, participanții angajându-se să aducă steaguri și pancarte, pe care au fost scrise lozinci, precum: „Jos comunismul”, „Moarte dictatorului”, „Biledul ajută comitetul”, „Jos tiranii, vrem democrație!”, „Dumnezeu este cu noi”, „Dumnezeu ne va elibera” etc. Înainte de plecarea spre Timișoara, au îngenuncheat cu toții, preotul Radu Reja a rostit rugăciunea „Tatăl nostru…” și i-a binecuvântat.“

Cei 200 de tineri înaintau spre Timișoara și se opreau să se roage

„După acest moment liturgic, cei 200 de tineri din Biled au pornit spre Timișoara, oprindu-se la intersecții, pentru rugăciune. În fruntea lor era preotul cu Biblia și Sfânta Cruce în mână. La Timișoara, în fața fostei tipografii „Helicon”, au joncționat cu coloana venită de la Becicherecu Mic, însoțită de preotul paroh Dumitru Ilie, au îngenuncheat și s-au rugat împreună, apoi s-au îndreptat spre Piața Operei, invitându-i pe trecători să li se alăture.

În Piața Operei din Timișoara, înțesată de timișoreni, tinerii din Biled au trecut prin stări sufletești imposibil de descris în cuvinte și prin emoții nemaiîntâlnite până atunci. Atmosfera era incendiară, cuvântările din balconul Operei erau înflăcărate, chemarea la unitate și la susținerea idealurilor Revoluției era minunată, iar rugăciunile, colindele și cântările atingeau corzile cele mai sensibile ale sufletului.

Când a venit știrea despre fuga și apoi despre arestarea dictatorului, a fost o adevărată explozie de bucurie, concretizată în îmbrățișări, scandări și rugăciuni de mulțumire înălțate către Dumnezeu. După amiază, tinerii s-au întors la Biled, iar preotul Radu Reja a fost rugat să meargă la Cimitirul săracilor, unde fuseseră găsite cadavre înmormântate în gropi comune, unele legate cu sârmă, despre care se credea că erau ale revoluționarilor. În timp ce preotul oficia slujba de pomenire, din cimitir s-a tras în direcția capelei unde se slujea, însă nimeni nu a fost rănit.

Așa s-a încheiat, pentru preotul Radu Reja și cei 200 de tineri enoriași din Biled, ziua de 22 decembrie 1989, una din cele mai importante ale Revoluției din țara noastră”, scrie Ionel Popescu, potrivit Tion.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel