Vreme instabilă cu ploi şi furtuni. Vezi prognoza pe următoarele zile

ploi
ploi

Începutul de săptămână va aduce o vreme rece în cea mai mare parte a țării. Ploile vor fi de scurtă durată cu tunete şi fulgere. De miercuri,  meteorologii anunţă revenirea temperaturilor ridicate.

Pentru luni, ne vom confrunta cu  o scădere a temperaturilor în aproape toată ţara, dar mai ales în jumătatea sa vestică, unde va fi chiar mai răcoare decât ar trebui în luna mai. Vorbim despre temperaturi la amiază de la 15...16 grade în Dealurile Banatului până la 27...29 de grade în Bărăgan, Podişul Moldovei şi al Dobrogei. Iar vremea va fi tot mai instabilă în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi în zona de munte, unde, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii urmatoare, se adună nori negri ce lasă şi în aceste regiuni averse, vor fi şi tunete, fulgere şi rafale de vânt, izolat va cădea grindină, iar ploile vor avea şi caracter torenţial, adică ne putem aştepta ca izolat, în special în zonele montane, să cadă peste 20...25 l/mp în intervale scurte de timp. În vest şi nord-vest însă, cerul se limpezeşte treptat, şi doar pe alocuri mai sunt ploi de scurtă durată, scrie rtv.net.

 Luni, în Bucureşti vorbim în continuare despre vreme caldă, deşi temperatura nu mai creşte la fel de mult ca în weekend, mercurul se opreşte în termometre la 26 de grade. Ziua începe cu soare, însă treptat norii se adună tot mai mulţi şi către seara, dar şi în noaptea următoare, cad averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, vremea devenind instabilă.

 Marţi, tot răcoroasă se anunţă vremea pentru locuitorii din vestul, nordul şi centrul ţării, dar în celelalte zone temperaturile amiezii vor fi cele potrivite pentru mijloc de mai. Maximele termice ale zilei pornesc de la 13...14 grade în regiunile intracarpatice şi abia mai ating 24 de grade în Muntenia şi sudul Moldovei. Înnorările şi ploile, prezente la nivel local în această zi, preferă jumătatea de sud-est a teritoriului, în timp ce în rest predomină soarele şi doar câţiva nori rătăciţi mai pot să lase izolat o ploaie slabă. Iar vântul dă şi el semne de agitaţie în regiunile estice şi zonele montane.

 Miercuri, în regiunile extracarpatice temperaturile vor fi în continuare cele potrivite pentru a doua decadă din mai, însă în celelalte regiuni vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. La amiază se vor inregistra doar 15...16 grade în nord-vestul ţării, în timp ce în sud-est vor fi 24...25 de grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel