Angajatul unei bănci din Germania a adormit pe tastatură în momentul în care opera un transfer de câțiva euro. Ce a urmat i-a îngrozit pe șefii băncii, eroarea fiind observată și îndreptată la timp.
Angajatul unei bănci urma să realizeze un transfer de 64,2 de euro, când a adormit, iar mâinile i-au căzut pe tastatură, apăsând din greşeală pe butonul '2'. Astfel, a rezultat un transfer de 222222222,22 de euro. Eroarea a fost descoperită la scurt timp şi corectată, transmite BBC News.
După cum a relatat media germană, incidentul s-a petrecut în aprilie 2012 într-o filială a unei bănci din Frankfurt. Despre ce bancă este vorba nu se spune.
În urma acestui incident, a fost concediată o funcţionară a băncii, care avea responsabilitatea să verifice operaţiunile de transfer. Femeia, care lucrează la această bancă din 1986, s-a adresat tribunalului pentru litigii în muncă, insistând că transferul financiar a fost aprobat din greşeală şi nu cu rea intenţie.
Tribunalul a efectuat verificări, stabilind că în ziua accidentului aceasta a monitorizat mai mult de 800 de operaţiuni, fiecare în puţin peste o secundă. La 10 iunie, justiţia a declarat concedierea ei ca fiind ilegală şi a dispus restabilirea funcţionarei în postul avut înainte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu