Cutremurele care au lovit săptămâna aceasta Turcia și Siria au luat peste 33.000 de vieți, anunță ONU.
Publicitate
Bilanţul provizoriu al victimelor cutremurelor care au lovit luni Turcia şi Siria a ajuns la 33.179 de morţi, a anunţat duminică Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), care estimează că de fapt peste 50.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismelor, cel mai puternic având magnitudinea de 7,8 grade, relatează agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Ultimul bilanţ oficial provizoriu al victimelor în Turcia este de 29.605 decese, iar în Siria de 3.575 de decese. Operaţiunile de salvare continuă, dar scad tot mai mult şansele de a găsi oameni în viaţă sub dărâmături.
Responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, Martin Griffiths, a recunoscut că această organizaţie nu a reuşit să ajute populaţia din zona de nord-vest a Siriei, controlată de opoziţia aflată din 2011 în război cu armata preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Potrivit Ministerului sirian al Transporturilor, până în prezent 62 de avioane încărcate cu ajutoare umanitare au aterizat în Siria, venind în special din Arabia Saudită.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că guvernul va lua măsuri împotriva persoanelor implicate în jafuri şi în alte delicte în regiunile afectate de cutremurele devastatoare de luni, din sudul ţării, în contextul în care se pune tot mai acut chestiunea securităţii în acele zone, conform Agerpres.
"Am declarat stare de urgenţă", a spus Erdogan în timpul unei vizite în zona sinistrată. "Aceasta înseamnă că, de acum încolo, oamenii care sunt implicaţi în jafuri sau răpiri ar trebui să ştie că mâna fermă a statului este în spatele lor", a adăugat el.
Vineri, preşedintele turc a declarat că s-au înregistrat jafuri în unele zone. Nu este clar la ce fel de incidente de răpire s-a referit Erdogan, potrivit Reuters.
Securitatea în zona în care au avut loc luni două cutremure devastatoare a ajuns în prim plan după ce armata austriacă şi-a suspendat operaţiunile de salvare acolo din cauza a ceea ce un purtător de cuvânt a numit "o situaţie tot mai dificilă a securităţii".
La scurt timp, şi Germania a anunţat că-şi suspendă operaţiunile de salvare în provincia turcă Hatay, tot din raţiuni de securitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu