Traian Băsescu: Au făcut "Constituţia unei găști"

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că noua Constituţie pe care a făcut-o Comisia de revizuire este "Constituţia unei găşti". Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, referindu-se la Referendum, că "stă" cu organizarea acestuia în funcţie de reacţiile şi deciziile USL în ceea ce priveşte proiectul de modificare a Constituţiei.

 "A înţeles toată lumea că eu am iniţiat Referendumul pe fondul faptului că majoritatea parlamentară USL nu respecta Referendumul din 2009. Aşa am speranţa că atunci când se vor hotărî să promoveze Constituţia vor deveni realişti şi vor promova un proiect care să ţină cont de acel Referendum. Dacă nu partea formală este deja parcursă. Le voi reaminti printr-un Referendum ce vor românii. Asta înseamnă, aşa cum am declarat, că Referendumul meu este strâns legat de Referendumul constituţional pe care îl organizează USL. Eu nu îl amân, eu îi urmăresc, îi urmăresc cu Referendumul. În funcţie de decizia lor semnez şi eu decretul", a spus Traian Băsescu.

 Şeful statului a reclamat USL faptul că noua Constituţie trebuia dezbătută public, "să ia observaţii de la cetăţeni".

 "Aştept două lucruri. Să văd cum iese legea referendumului şi sunt convins că mult mai uşorva trece referendumul meu cu 50% decât Constituţia lor pentru că asta nu este Constituţia României, e Constituţia unei găşti, a unui grup. Ca să fi fost o Constituţie pentru români trebuia dezbătută public, să ia observaţii de la cetăţeni. E o gaşcă de politicieni care s-au hotărât să-şi facă o Constituţie pentru ei, considerându-se veşnici. Uită ce a păţit Adrian Năstase care şi-a făcut o Constituţie doar pentru el. Cel mai bine este să faci o constituţie pentru popor", a declarat preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea cu liderii Mişcării Populare de la Vila Lac 1 de la Snagov.

 Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel