346 de cazuri de dopaj la nivel mondial, în cursul anului trecut

Atletismul a înregistrat 346 de cazuri de dopaj la nivel internaţional, în rândul sportivilor săi, pe parcursul anului 2018, a anunţat Unitatea pentru integritatea atletismului (AIU), cu ocazia raportului său anual, dat publicităţii vineri, în ziua deschiderii Campionatelor Mondiale de Doha.

AIU a indicat, într-un comunicat, că a prelevat 8.489 de eşantioane în cursul ultimului an, în 124 de ţări, între care 6.007 în afara competiţiei. Majoritatea controalelor i-au vizat pe fondişti.

Cazurile de dopaj au dus la iniţierea a 346 de proceduri de către AIU sau agenţiile naţionale antidoping, iar 117 dintre aceste cazuri au vizat utilizarea de steroizi.

În 2018, cu ocazia primului său raport anual (între aprilie 2017 şi aprilie 2018), organizaţia a indicat că a prelevat 9.730 de eşantioane şi a analizat 374 de cazuri de dopaj.

AIU a fost creată în aprilie 2017, în urma scandalurilor de dopaj şi de corupţie care au afectat lumea atletismului în ultimii ani. Având propria guvernanţă, AIU se ocupă, de la Monaco, de teste, anchete şi acţiuni legate în lupta împotriva dopajului, corupţiei sau fraudei în atletismul mondial.

"Dacă aceste cifre sunt impresionante şi reflectă munca grea depusă de echipă (care a trecut de la 5 la 20 de angajaţi cu normă întreagă), este important să subliniem că misiunea noastră nu este de a 'alinia cifrele', ci mai degrabă eu ne concentrăm eforturile pe calitate şi nu pe cantitate", a precizat directorul organizaţiei, Brett Clothier, citat în comunicat. "Dorinţa noastră este să asigurăm pe cât posibil că toate activităţile noastre sunt utile şi au un impact real pe termen lung pentru a proteja integritatea şi reputaţia atletismului", a adăugat responsabilul AIU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel