Polițiștii au depistat în trafic 37 de șoferi beți și alți șapte drogați.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au desfăşurat o amplă acţiune pentru creşterea siguranţei în trafic, conform unui comunicat al IGRP. Pe parcursul acesteia, au fost constatate 84 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În total, au fost reţinute 525 de permise de conducere, din care 202 pentru viteză excesivă, 37 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 7 pentru conducere sub influenţa drogurilor. De asemenea, au fost luate măsuri pentru retragerea a 234 de certificate de înmatriculare.
În paralel, poliţiştii au acţionat la nivel naţional pentru prevenirea faptelor antisociale, organizând 301 de acţiuni şi intervenind la 2.841 de evenimente, din care 2.415 au fost sesizate de cetăţeni prin apelul de urgenţă 112. Aceste activităţi au condus la sesizarea a 794 de infracţiuni, iar în cadrul cauzelor instrumentate au fost dispuse 60 de măsuri preventive. În ceea ce priveşte alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 7.803 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.910.800 de lei.
Pe lângă aceste aspecte, au fost depistate şi 22 de persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în privinţa acestora au fost luate măsurile legale corespunzătoare. Acţiunile poliţiei rutiere au fost menite să asigure un mediu rutier mai sigur şi să protejeze cetăţenii de faptele antisociale, prin sancţionarea celor care încalcă regulile de circulaţie şi legislaţia în vigoare.
La data de 10 iulie a.c., a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea numărul 213/ 2023 (cunoscută informal sub denumirea de "Legea Anastasia", intitulată astfel în memoria unei fetiţe accidentată mortal de către un şofer care nu deţinea permis de conducere auto).
Această lege prevede că şoferii care conduc fără drept, sub influenţa alcoolului sau a stupefiantelor şi provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnaţi la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3), dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situaţii: Nu deţinea permis de conducere;
Deţinea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
A condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere având o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g / l alcool pur în sânge;
A condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News