Marian Preda: Ungureanu trebuie validat de partid la prezidenţiale

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, spune că este nevoie de o unificare a dreptei, printr-o fuziune şi nu prin alianţe şi a arătat că Mihai Răzvan Ungureanu poate fi candidatul dreptei la prezidenţiale dacă este validat intern.

Întrebat despre o posibilă colaborare între Mişcarea Populară şi Forţa Civică, Preda a arătat că aceasta ar fi o primă etapă în direcţia realizării unui partid unic de dreapta, ceea ce, în opinia sa, "ar trebui să se întâmple în România, pentru că nu te poţi opune unui PSD mamut şi cu un electorat captiv de aproximativ 15% din întregul electorat şi vreo 25% dintre cei care merg la vot, cu trei-patru partide de dreapta mai mici sau mai mari".

Potrivit lui Preda, este nevoie de un partid unic la guvernare şi de două partide tari, unul pe stânga şi unul pe dreapta, care să se bată în soluţii şi nu în vorbe şi critici aduse unul celuilalt.

Despre o posibilă alianţă pe dreapta, Marian Preda a precizat că alianţele nu sunt bune. "Uitaţi-vă ce s-a întâmplat din 1992 încoace, pentru că, practic, niciodată nu a fost un partid unic la guvernare după 1990 şi de fiecare dată a trebuit să negocieze pe cine pune fiecare acolo", a arătat Preda.

Despre candidaţi comuni, din partea dreptei, la alegerile europarlamentare, Preda a spus că ar trebui să fie, dar că nu ştie dacă se va ajunge la acest lucru, "poate doar în zona Mişcarea Populară - Forţa Civică".

"Ar fi bine dacă ar fi candidaţi comuni şi cu PDL, eu mă îndoiesc că se va întâmpla asta cu acest PDL", a mai afirmat preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară.

 Marian Preda a comentat şi legat de candidatura lui Mihai Răzvan Ungureanu la Preşedinţie, el arătând că în statutul PMP se precizează că un candidat trebuie să primească votul tuturor membrilor, pentru a fi validat în interiorul partidului.

"Poate să fie candidatul dreptei (Mihai Răzvan Ungureanu, nr), dar trebuie să fie validat de toţi membrii partidului", a mai spus el.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel