Inundațiile masive din RDG
Inundaţiile şi alunecările de teren provocate de ploile abundente de joi din provincia Sud-Kivu, în estul Republicii Democrate Congo, s-au soldat cu moartea a cel puţin 394 de persoane, potrivit unui nou bilanţ publicat duminică de autorităţi, relatează AFP.
Thomas Bakenga, administratorul teritoriului Kalehe, în care se află satele afectate, anunţase sâmbătă cel puţin 203 morţi în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren.
"În prezent sunt peste 390 de cadavre găsite. 142 în Bushushu, 132 în Nyamukubi şi 120 care tocmai au fost găsite plutind pe lacul Kivu" la nivelul insulei Idjwi, a declarat Bakenga duminică după-amiază prin telefon pentru AFP.
"De joi, găsim cadavre la fiecare minut şi le îngropăm", a adăugat el.
Un bilanţ oficial provizoriu publicat vineri seara de autorităţile din provincia Sud-Kivu anunţa cel puţin 176 de morţi.
Mai multe sate au ajuns sub ape, sute de case au fost distruse, iar câmpurile au fost devastate după ce râuri au ieşit din matcă în urma ploilor torenţiale.
Organizaţia Medici fără Frontiere (MSF) a anunţat că a trimis o echipă de urgenţă sâmbătă la faţa locului.
Această catastrofă din Republica Democrată Congo a survenit la două zile după inundaţiile care au făcut cel puţin 131 de morţi şi au distrus mii de case în Rwanda vecină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu