4,8 miliarde de dolari pentru o clădire gigant în China

Chinezii continuă să uimească prin construcțiile gigant cât și prin arhitectura nonconformistă. O astfel de construcție este aproape gata în zona metropolitană aflată la confluența râurilor Yangtze şi Jialing.

Noua megastructură, prima de acest gen din lume, a primit un nume demn de o metropolă, „Cristalul", şi este formată din opt zgârie-nori uniţi la vârf printr-un turn orizontal gigantic, lung de 300 de metri şi învelit în 3.000 de panouri de sticlă şi 5.000 de panouri de aluminiu.


Puntea semicirculară, cu o greutate de 12.000 de tone, se află la o înălţime de peste 250 de metri şi va găzdui săli de conferinţă, piscine şi alte facilităţi.

Noaptea, turnul se va transforma într-o undă enormă de lumini care va veghea deasupra oraşului. Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an. Costul: 4,8 miliarde de dolari.

Chongqing este celebru pentru proiectul de linie ferată suspendată care trece prin interiorul unui bloc – staţia Liziba. O altă particularitate a oraşului din sud-vestul Chinei o constituie sistemul de poduri civile ridicate la înălţimi ameţitoare şi care şerpuiesc printre zgârie-nori în anumite zone, precum şi şoselele construite pe acoperişurile blocurilor.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel