PDL taie și spânzură. 40 de membri vor fi excluși din partid

pdl
pdl

Purtătorul de cuvânt al PDL Dâmbovița, Claudiu Dumitrescu, a declarat, joi, pentru Agerpres, că aproximativ 40 de consilier locali PDL din Dâmbovița sunt propuși pentru excludere de conducerea organizației de partid, din cauza neimplicării acestora în activitatea politică.

Filiala PDL Dâmbovița este condusă ad-interim de Iulian Vladu, după ce Florin Popescu a fost exclus din partid. Acesta din urmă s-a înscris ulterior în Partidul Mișcarea Populară.

Decizia excluderii va fi luată de structurile locale de partid, la nivel de organizaţie locală.

"Şedinţa Biroului Permanent Judeţean (BPJ) a fost ieri (miercuri, n.r.) şi s-a analizat activitatea consilierilor din mai multe localităţi, s-a luat localitate cu localitate. Constatându-se neimplicarea susţinută a unora din consilieri, s-a propus în BPJ excluderea lor din partid, urmând ca în fiecare localitate consiliile locale de coordonare să definitiveze această propunere în momentul convocării lor. E vorba de aproximativ 40 de consilieri locali", a precizat purtătorul de cuvânt al PDL Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu.

Sunt localităţi unde sunt propuşi pentru excludere toţi consilierii locali pe care PDL îi are acolo. La Dragomireşti, de exemplu, au fost propuşi pentru excludere toţi cei cinci consilieri locali PDL, iar la Văcăreşti toţi cei trei consilieri, mai scrie Agerpres.

După ce se va lua decizia excluderii lor, următorii de pe lista de consilieri PDL de la alegerile locale vor fi votaţi în cadrul şedinţelor de consiliu local.

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel