40 de miliarde de dolari pentru cipuri. China pregătește bugetul din fondul de stat

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

China pregătește lansarea un fond de investiții susținut de guvern, cu scopul de a atrage în jur de 40 de miliarde de dolari pentru industria semiconductorilor din țară.

Va fi probabil cel mai mare dintre cele trei fonduri lansate de China Integrated Circuit Industry Investment Fund (CICIIF).

Principalul domeniu de investiţii îl va reprezenta furnizarea de echipamente pentru producţia de cipuri. Ministerul chinez de Finanţe intenţionează să contribuie la fond cu 60 miliarde de yuani, susţin sursele.

Oficialii chinezi nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Preşedintele chinez Xi Jinping a arătat de mult timp necesitatea ca Beijingul să ajungă la autosuficienţă în domeniul semiconductorilor.

Tensiunile dintre autorităţile de la Washington şi Beijing au crescut după ce luna trecută administraţia Biden a anunţat noi restricţii cu privire la investiţiile tehnologice americane în China.

În octombrie, SUA au adoptat un pachet de sancţiuni care reduc accesul Chinei la echipamentele avansate pentru producţia de cipuri, iar Japonia şi Ţările de Jos au anunţat măsuri similare,

În pofida investiţiilor masive, industria chineză de cipuri nu reuşeşte să joace un rol esenţial în lanţul global de aprovizionare, în special în domeniul cipurilor avansate, arată Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel