Narcisa Iorga, ședința CNA, 15 iulie. "CNA poate să funcționeze și fără Laura Georgescu"

Pe data de 8 iulie, trebuia să aibă loc o nouă ședință CNA, dar din lipsă de cvorum, aceasta nu s-a mai ținut. Trei dintre membri au refuzat să stea la aceeași masă cu Laura Georgescu, președintele instituției, lăsând astfel ședința fără cvorum. Marți, 15 iulie, ar putea să aibă loc o altă ședință CNA, anunță Narcisa Iorga.

VEZI ȘI: Mădălina Manole, 14 iulie. 4 ani de la moartea celebrei Mădălina Manole

"Mâine, 15 iulie, avem o nouă încercare de a ține ședința publică a CNA. Din câte știu eu, suntem disponibili zece membri. Cvorumul de ședință obligatoriu este de opt membri. Laura Georgescu nu s-a anunțat a fi în concediu. Dacă iar vine în sala de ședințe, iar ne retragem. Sper să înțeleagă că CNA poate să funcționeze și fără ea. Dacă-i place atât de mult fotoliul de președinte al CNA, să-l ocupe în propriul birou, să semneze bonuri de benzină și state de salarii, nu la ședințe, unde se iau decizii legate de audiovizual. Avem urgențe de rezolvat și suntem blocați de un om care consideră că, după tot ce a arătat că e în stare să facă, vrea să rămână în mijlocul membrilor și să judece audiovizualul", a scris Narcisa Iorga pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel