Vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, face dezvăluiri cu privire la rezultatele cercetărilor sociologice realizate în PNL pentru a stabili prezidențiabilul Dreptei.
Teodor Atanasiu a declarat, marți, la RFI, că desemnarea prezidențiabilului ACL se va face pe 9-10 august, dar e foarte clar că, "pe măsurătoarea de astăzi", Klaus Iohannis este mult în fața lui Cătălin Predoiu.
"În jurul datei de 8 august va fi finalizată cercetarea pe care am făcut-o noi, pe care am comandat-o celor două institute de sondare a opiniei publice și imediat după această dată forul de conducere al Partidului se va reuni pentru a lua decizia privind candidatul la alegerile prezidențiale. Deci, practic, pe 9-10 august va fi desemnarea", a afirmat vicepreședintele liberal.
El a precizat că sondajul realizat la comanda PNL încă nu este finalizat, dar, pe datele de azi, Klaus Iohannis este mult înaintea lui Cătălin Predoiu.
"Pe data de 8 vor fi gata sondajele, dar e foarte clar că, cel puțin pe măsurătoarea de astăzi, domnul Iohannis este mult în față, însemnând multe procente, nu vă pot spune acum. Nu măsurăm doar punctul de plecare, ci măsurăm și tendința, cât poate să obțină în turul doi și așa mai departe. Dar nu credem că vor fi modificări spectaculoase față de sondajele prezentate până acum opiniei publice", a mai declarat Teodor Atanasiu.
Vicepreședintele liberal nu crede în posibilitatea ca studiile comandate de PNL și PDL să arate date opuse.
"Având în vedere că marja de eroare a sondajelor comandate de noi este de 2% și diferența dintre cei doi candidați pe sondaje este mult mai mare, sondajele nu pot arăta acest lucru, decât dacă unul dintre institute și-a bătut joc de sondaj. Dar nu credem că se va întâmpla acest lucru. Sunt sondaje făcute de noi pentru a ne fi utile în desemnarea candidatului și în abordarea campaniei electorale. Nu sunt sondaje pe care le-am făcut ca să le mistificăm, ci ca să putem lucra cu ele", a conchis Teodor Atanasiu, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News