Joi seară, la Palatul Șuțu, Andrei Popescu, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, a vorbit despre demolarea Bucureștiului.
În cadrul conferinţei, Andrei Popescu a abordat subiectul demolării succesive a Bucureştiilor, aşa cum s-a realizat în diferite epoci, punând accentul pe elementele care au definit un mod de dezvoltare a oraşului. În cele din urmă, Andrei Popescu a făcut o legătură între construcţiile Bucureştiului şi locuitorii săi, în special modul în care relaţionează aceştia cu actualul mediu construit.
Fiecare generație simte nevoia să demoleze
"Ce a reușit să ne transmită Bucureștiul din secolul XIX și până astăzi? Foarte puțin și asta pentru că oamenii au o mare profesie de demolatori. Generațiile noi simt nevoia să distrugă – dacă se poate complet – ce au făcut generațiile anterioare. Așa s-a întâmplat întotdeauna. Dacă ne uităm pe un plan al Bucureștiului din secolul XIX, veți vedea că nu vă veți descurca pentru că nu veți mai găsi străzi sau clădiri de atunci. Singurele pe care le veți mai recunoaște vor fi bisericile. Oamenii au o dorință de înnoire constantă. Cam așa s-a întâmplat cu Bucureștiul. În secolul XIX a contat mai mult interesul propriu. Orașul a reușit să supraviețuiască", a spus Andrei Popescu în cadrul conferinței de la Palatul Șuțu.
Perioada anilor 1990-2000
Andrei Popescu a mai explicat că imediat după 1990, oamenii, neavând bani să construiască o vilă, au început să-și îmbunătățeacă apartamentele după bunul plac. Acest lucru nu ar fi fost o problemă, dacă modificările nu s-ar vedea și de pe stradă: "Fiecare își poate îmbunătăți cum vrea apartamentul pentru că poate face ce vrea la el în casă. Proprietatea privată este sfântă. Ce înseamnă asta? Unele modificări ies și afară. Din păcate nu ținem doar pentru noi, ci vrem să arătăm și vecinilor că putem; că putem mai mult. Oamenilor le place cuvântul unicat".
Cine este Andrei Popescu
Andrei Popescu, pe lângă încercările de a-şi exercita în mod corect profesia de urbanist, în 2009 a început publicarea unor propuneri de urbanism pe blogul Idei Urbane. Blogul a devenit astfel un mijloc de a-şi face publice ideile despre dezvoltarea Bucureştiului şi analizele despre zone sau proiecte existente. Prin aceste propuneri virtuale a început să descopăre zone ale Bucureştiului, să se documenteze despre evoluţia oraşului şi despre ce ar putea însemna o dezvoltare strategică actuală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu