PERCHEZIȚII în șase județe. Persoane suspectate că au vândut bunuri de patrimoniu

Peste 100 de poliţişti participă, luni dimineaţă, la 15 percheziţii care au loc în şase judeţe din ţară. Oamenii legii caută mai mulţi suspecţi care ar fi vândut pe internet obiecte de patrimoniu şi piese arheologice care ar fi fost găsite în situri din Timiş şi Caraş-Severin.

Potrivit Poliţiei Române, percheziţiile au loc pe raza judeţelor Timiş (8), Caraş-Severin (2), Prahova (2), Argeş (1), Constanţa (1) şi Vrancea (1).

„Acţiunea vizează 11 persoane cu vârste între 30 şi 60 de ani, bănuite că, în perioada ianuarie 2013 - aprilie 2014, ar fi deţinut şi comercializat prin reţeaua internet, piese arheologice susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural, care ar fi fost găsite în urma unor detecţii în situri arheologice situate în judeţele Timiş şi Caraş-Severin", se arată într-un comunicat emis de poliţişti. În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Toate persoanele depistate vor fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru audieri. La activităţi participă peste 100 de poliţiştii din cadrul I.P.J. Timiş, I.P.J. Caraş - Severin, I.P.J. Prahova, I.P.J. Argeş, I.P.J. Constanţa, I.P.J. Vrancea. Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al S.R.I, scrie Adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel