Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, la DC News Live, despre negocierile politice purtate în 2008 şi despre trădarea din ultimul moment al lui Mircea Geoană. Tăriceanu susţine că a încheiat o înţelegere cu Mircea Geoană pentru a forma o coaliţie care să meargă la guvernare, însă acesta din urmă s-a râzgândit în ultimul moment şi a bătut palma cu PDL.
"S-au făcut diverse jocuri. S-a spus că PNL nu a mai fost la guvernare din cauza mea. Pentru unii dintre primari, acest lucru a contat foarte mult. După alegerile din 2008, PNL a obținut aproape 20%. A existat o discuție cu PSD privind formarea unei majorități. La acea vreme, Mircea Geoană era președintele partidului. Țin să amintesc că în 2007, Mircea Geoană, în calitatea sa de președinte, în ciuda înțelegerii pe care o făcusem cu PSD, a depus o moțiune de cenzură pentru că Traian Băsescu îi propusese că îl va numi premier.
Moțiunea de cenzură nu a trecut pentru că au existat câteva capete înțelepte în PSD care nu au marșat pe acest subiect. În 2008, după alegeri, PDL a propus PNL-ului să facem o alianță de guvernare. Eu le-am spus că acest lucru nu este posibil pentru că Emil Boc era liderul partidului care era o marionetă în mâinile lui Traian Băsescu. Ar fi însemnat să ajungem în aceeași formulă pe care o experimentasem cu mult insucces. În al doilea rând, aveam o înțelegere cu PSD că facem majoritatea împreună. Am avut o singură întâlnire oficială și s-a făcut o înțelege cu Mircea Geoană, înțelegere pe care el nu a respectat-o. Rămăsese ca a doua zi după întâlnirea pe care am avut-o să anunțăm fiecare dintre noi această alianță. Mircea Geoană a ales să spună că a făcut o înțelegere cu PDL", a zis Călin Popescu Tăriceanu.
"Mircea Geoană categoric a trădat! Noi am avut o înțelegere dinainte de alegeri că vom forma împreună o majoritate. Mircea Geoană ar fi trebuit să fie premier", a mai zis Tăriceanu la DC News Live.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu