Fosta şefă a DIICOT Alina Bica va fi trimisă luni în judecată într-un alt dosar penal, disjuns din dosarul retrocedărilor, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, în acest dosar ar apărea şi numele vicepremierului Liviu Dragnea.
Prins când ieșea de la sedință de urgență pe care a convocat-o cu președinții CJ, Liviu Dragnea a spus că este prima oară când aude aceste acuzații.
"Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Am auzit că eu aș fi propus-o pe Alina Bica la DIICOT. Cum să fac asta? Nu sunt ministrul Jusțitiei", a declarat Liviu Dragnea.
Amintim că Alina Bica că este cercetată de procurorii DNA într-un nou dosar, disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT este arestată preventiv, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Sursele au precizat că Alina Bica este suspectată că ar fi luat ca mită 3,5 milioane de euro prin intermediari de la omul de afaceri Ioan Niculae, pentru a tergiversa dosarul în care acesta este cercetat.
Aceleași surse au arătat că în dosar apar nume importante, printre care Liviu Dragnea și Ovidiu Tender, arată Agerpres.
De precizat de menționat că până în prezent, DNA nu a comunicat niciun punct de vedere în legătură cu informațiile venite doar pe surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu