Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, miercuri, că Direcția Națională Anticorupție a adus atingere independenţei Justiției, printr-o sesizare făcută pe 25 aprilie 2014 către Inspecția Judiciară. DNA a reclamat atunci eventuale abateri disciplinare comise de judecătoarea ICCJ Rodica Cosma, care a respins propunerea de arestare preventivă pentru Radu Mazăre și Abraham Morgenstern, dispunând controlul judiciar față de aceștia.
Iată comunicatul CSM:
"În şedinţa din data de 17 decembrie 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis ca întemeiată cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar, în raport de sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
La data de 10 septembrie 2014, prin Hotărârea nr. 832, Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului a solicitat Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări privind posibila atingere adusă independenţei justiţiei şi a unui judecător din cadrul ÎCCJ, de către DNA.
Verificările efectuate au evidenţiat următoarele:
La data de 25.04.2014, DNA a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu posibila săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004, de către doamna Cosma Rodica, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor Radu Mazăre, primarului Constanţei, şi Abraham Morgenstern. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 09.04.2014, pronunţată de instanţa supremă, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă cu privire la cei doi inculpaţi, fiind dispusă luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia.
Demersul DNA a fost făcut public în presă şi a generat formularea unor comentarii cu privire la soluţia adoptată în cauză.
Sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare de către doamna judecător, Inspecţia Judiciară a dispus clasarea cauzei, constatând că nu există indicii de săvârşire a abaterilor disciplinare menţionate.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au reţinut că demersul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iniţiat anterior rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în cauză, aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, cu atât mai mult cu cât soluţia dispusă a fost menţinută în calea de atac. S-a mai reţinut că împotriva soluţiilor pronunţate de judecători pot fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr.317/2004, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii apără corpul magistraţilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Prin urmare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în modalitatea în care a fost efectuată, este de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News