Pentru Adrian Sobaru 23 decembrie 2010 va rămâne o zi importantă. Se împlinesc patru ani de când s-a aruncat de la unul din balcoanele sălii de plen a Parlamentului. De asemenea, recent a intrat cu mașina în gardul Guvernului. A vrut ca prin gesturile sale să schimbe ceva și încă mai așteaptă schimbarea. Nu a renunțat la luptă pentru că are un fiu care îi arată că trebuie să meargă mai departe.
Despre toate aceste lucruri, Adrian Sobaru a vorbit în exclusivitate pentru DC News.
Familia, cel mai mare sprijin pentru Adrian Sobaru
Are un fiu învingător. Călin Sobaru s-a luptat cu autismul care îl ținea prizonier în propria lume, iar acum normalitatea nu îi mai este străină. Merge la o școală normală și are de gând să urmeze o facultate. Are toate șansele să facă performanță datorită faptului că este un adolescent extrem de inteligent.
"Am cea mai frumoasă familie. Este o familie specială și prin prisma faptului că a trecut prin multe. Avem un copil cu handicap care datorită doamnei Diana Șucu și a psihologilor pe care mi i-a asigurat este pe drumul cel bun și are șanse să devină un om normal. Poate fi un câștig nu doar pentru noi, ci și pentru societate. Călin este un copil care încă nu se încadrează în partea socială, dar în partea academică este un geniu. Așa sunt autiștii", ne-a spus Adrian Sobaru.
Bursă pentru Călin
"Singura soluţie care ne-ar putea scoate din acest impas este să primim în continuare o bursă de 1.000 de euro pe lună care ni s-a promis din partea unei televiziuni în 2011. Eu mă voi lupta pentru acea bursă nu pentru că am eu nevoie de bani, ci pentru copilul meu. Știți ce mă doare cel mai mult? Copilul acesta poate fi un deschizător de drumuri pentru alți copii care suferă de autism. Am impresia că societatea noastră nu vrea să dea exemple bune. Este ceva anormal. Poate se vor schimba lucrurile... de ieri", a adăugat Adrian Sobaru pentru DC News.
"Să vă dau un exemplu. Din cauză că ai un contract notarial cu bursa copilului tău care nu se onorează din cauza unor interese politice sau din alt motiv... eu mi-am dat seama că în România nu ai cui să te plângi. Eu am proces pe care trebuie să-l duc la capăt. Vă anunț că am renunțat și la avocații pe care îi aveam – avocați pe care nu trebuia să îi plătesc. În procesul acesta pe mine nu mă mai apără nimeni. Pe mine nu are cine să mă apere atâta timp cât într-o țară democratică nu i se dă o bursa unui copil cu handicap. Sunt lucruri mai importante decât să fiu apărat. Dacă ei consideră că sunt un pericol public... să ia măsurile necesare. Eu lupt pentru copilul meu.
Dacă aș avea bursa respectivă, mi-aș putea ajuta foarte mult fiul. Se pare că în România nu avem nevoie de exemple bune. Noi avem nevoie doar de oameni bolnavi, nebuni și săraci. La o ședință cu părinți care au copii care suferă de autism am fost întrebat cum este să fiu un părinte altfel și i-am zis: "Pot să vă spun doar atât – am un copil special, iar faptul că am un copil special face din mine un părinte special. Sunt mândru de copiii mei. Alexia este printre primii 50 la matematică pe București. Îmi aduce multe medalii. Călin care a plecat dintr-o școală specială și a ajuns la o școală normală ne-a surprins în mod plăcut. Noi speram doar să treacă clasa. În primul an a luat premiul II, la fel și în anul următor. În anul trei a fost primul din clasă, iar anul acesta probabil va fi la fel. Are o capacitate intelectuală fantastică fiul meu. Nici nu știu dacă meritam astfel de copii și o asemenea familie", a mărturisit Adrian Sobaru.
Cine îl ajută pe fiul său
"Partea psihologică ne-o asigură doamna Diana Șucu de ani de zile. A spus că nu se va opri până la momentul în care Călin va fi bine. Partea financiară este îngenunchiată. Un copil de genul acesta are nevoie de foarte multe lucruri și tu ca părinte nu poți să i le asiguri. Noi și psihologii am căzut de acord să-l pedepsim pe Călin nu pentru că ar face copilul lucruri rele – Doamne ferește de așa ceva! – ci pentru a-i putea da posibilitatea să se descurce singur în viață. Am putea să-l privăm de o ieșire la film, dar din păcate nici măcar nu putem să-i oferim o ieșire la film. Noi îl pedepsim tăindu-i exact ce are el nevoie. De exemplu, el este foarte bun la calculator și noi îl pedepsim cu tăierea statului la calculator câteva ore în plus. Vreau să spun că l-a verificat cineva de la Oracle și a spus că fiul meu are niște capacități incredibile, doar că nu găsesc comunicarea cu el. Îi tai tocmai statul la calculator, calculatorul fiind cel care îi dă o șansă în viață. Asta este. Ne doare, ni se rupe sufletul, dar preferăm să-l aducem în lumea normală. Dacă aș fi avut bursa aceea poate altfel ar fi stat lucrurile. Țin să menționez că banii respectivi erau folosiți doar pentru Călin. Eu nu aveam voie să iau niciun ban", ne-a mai zis tehnicianul TVR.
Au trecut patru ani de când Adrian Sobaru s-a aruncat în Parlament
Întrebat dacă a considerat vreodată că a făcut acel gest din 2010 fără niciun folos, Adrian Sobaru ne-a zis: "Nu, degeaba nu a fost făcut. Societatea cred că a câștigat. Nu puțini au fost cei care mi-ai mulțumit pentru ce-am făcut. Unora le-am dat curaj. Vorbesc aici de decani de facultate, directori de spitale, directori de școli și de oameni de rând. Ce-am făcut eu acum patru ani poate este printre puținele gesturi de demnitate din țara asta după Revoluția din 1989. Poate... zic și eu. Nu pot și nici nu vreau să mă laud cu așa ceva, dar lumea a crezut în mine. Lumea a câștigat puțin curaj, ceea ce este foarte important. Dacă azi nu se face nimic și nici mâine nu se face nimic, așa va fi mereu. Dar dacă astăzi cineva pune o pietricică, lucrurile poate se schimbă.
"Mâine, chiar în ziua în care se împlinesc 4 ani de când m-am aruncat de la balconul Parlamentului, voi face o descriere a ceea ce a însemnat această perioadă pentru mine. Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt acești patru ani... aș spune doar minciună. Atât am de zis. Am crezut, am sperat, dar de fapt am fost faultat. Îmi spunea cineva să nu mă mai simt frustrat. I-am zis că nu sunt frustrat, ci furat. Este o diferență enormă între frustrat și furat. Asta este societatea. Vreau să spun că gestul de la Guvern nu l-am făcut pentru că aveam ceva cu Victor Ponta sau pentru că dumneaului nu este un om bun. Pe mine mă sperie mai mult ce este în spatele unui om. Omul poate să fie de calitate, dar depinde ce se află dincolo", a adăugat Adrian Sobaru.
Carte scrisă de Sobaru
"M-au întrebat multe persoane de ce nu scriu o carte? Poate, la un moment dat, voi scrie. Credeți-mă că ce s-a întâmplat după gestul pe care l-am făcut întrece imaginația oricui. Mergeam zece metri și mă întâlneam cu cineva care voia să îmi strângă mâna și să îmi mulțumească și să-mi spună două-trei cuvinte. Eu știu doar că mi-am făcut datoria", a mai zis Adrian Sobaru.
Speranțe pentru 2015
"Nu mai am speranțe. Sunt îngenunchiat, iar singur nu poți face nimic. Pentru ceea ce am luptat... nu s-a întâmplat nimic încă. Sperăm să se schimbe ceva "de ieri". Eu prin gesturile pe care le-am făcut, la Parlament și la Guvern am vrut să schimb mentalități, am vrut să sensibilizez oamenii. Am vrut să dezvolt ideea de patriotism. Eu – care sunt patriot – pe 1 Decembrie dădeam cu subsemnatul la Poliție. Oamenii mă opreau pe stradă să îmi spună că sunt un simbol, un erou; alții îmi spuneau că sunt sfânt – probabil și datorită faptului că am scăpat cu viață după ce m-am aruncat de la balconul Parlamentului. A fost un semn de la Dumnezeu.
Mi-ar plăcea ca de mâine să văd mai multe zâmbete pe stradă. Mi-ar plăcea să nu mai avem nesiguranță. Lumea nu mai are încredere în nimic. Eu de ce am vrut să candidez la parlamentare? Am văzut că lumea vrea să pună semnătura pe ceva. Era important. Nu că aș fi schimbat multe lucruri, dar aș fi încercat. Eu voiam să fac o altă gândire. Voiam să fiu un fel de portavoce pentru oameni", ne-a mai zis Adrian Sobaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu